Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
„Proiect finantat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni" iunie - octombrie 2024
https://dprp.gov.ro/web/
Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Ce este Made in Romania Box, ideea unei românce prin care spune că vrea să schimbe mentalități
WhatsApp
Mirela Fanea, președinta Asociației La Femme Roumaine, a fost invitata scriitorului Flaviu Predescu la ediția din această săptămână a emisiunii Tradiții românești în diaspora. Cei doi au vorbit și despre ideea originală a Mirelei de a promova România în lume.  
Foto ilustrativ (Sursa: Freepik)

Mirela Fanea, președinta Asociației La Femme Roumaine din Franța, a explicat, în emisiunea Tradiții românești în diaspora, ce este proiectul Made in Romania Box și cum i-a venit această idee. Ea spune că prin acest proiect își dorește să schimbe ideile preconcepute pe care le au străinii despre români și România.

"Cutia Made in Romania Box promovează România. Înăuntrul ei sunt oameni, sunt meșteri populari, sunt produse românești tradiționale. Am lansat-o cu scopul de a schimba mentalități despre noi românii. M-am gândit ca străinii să guste din România.

E o cutie de promovare a României. Înăuntrul ei sunt produse tradiționale românești, cum este, de exemplu, magiunul.

Mierea românească e foarte cunoscută și apreciată în străinătate. Un colț pentru handmade, lucruri făcute de femei care lucrează de acasă, mămici. Și un colț pentru ceramică.

Asociația e aparte. Eu am grupă de lectură, citim în limba română. Și în diasporă am cutia Made in Romania Box, care promovează mai mult meșterii populari din România și pensiunile din România.

Prin asociație fac evenimente mai mult pentru femei și pentru copii, pentru a sensibiliza opinia publică pe acest subiect: transmiterea limbii române la copiii din diaspora. Prin asociația La Femme Roumaine facem evenimente pentru femei, prin care transmitem mai departe lucrul manual, cântecul, dansul și așa mai departe", spune Mirela Fanea. 

De unde a pornit ideea cutiei

 

Mirela Fanea a explicat de unde i-a venit ideea cutiei.

"Zacusca, magiunul și mierea sunt produse care pot să țină, sunt neperisabile. Avem partea de handmade și partea de ceramică. De fapt, ideea a pornit de la centrele de informare turistică care sunt pline cu broșuri.

Sunt foarte bine făcute broșurile, pentru că descoperi hotelurile din zonă și ce să vizitezi. M-am gândit cum să ajungă acele broșuri mai repede la străini. Acele broșuri vreau eu să ajungă la străini. În cutie mereu pun broșurile de la centrele turistice, pentru că le-am cerut și mi le-au oferit gratuit. Majoritatea sunt în limba franceză și engleză. Am avut în gând cutiile de regiuni.

Broșura trebuie să ajungă pe masa francezului, pentru că o are și o vede. Există Google, dar până să ajungă să caute despre România sau despre o regiune din România, durează", mai spune Fanea.  

Urmărește emisiunea integrală

Youtube video image
 

Tradiții românești în diaspora

 

Tradiții românești în diaspora este un proiect finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni prin care se dorește sprijinirea românilor care locuiesc în străinătate să descopere și să redescopere tradiții și obiceiuri românești, prezentate într-o formă creativă și interactivă, beneficiind de expunerea unor experiențe personale, dar și de informații documentate științific, existente în patrimoniul bibliotecilor din România. 

Materialele realizate în cadrul acestui proiect nu reprezintă poziția Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, dar vin să sprijine într-o notă originală și bine fundamentată teoretic, misiunea de a încuraja sentimentul de mândrie al românilor, indiferent că se află în țară sau străinătate, pentru valorile tradiționale, laice, creștine sau precreștine. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Articole Vezi toate articolele
pixel