21 noi 2024, 20:50
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la kilometrul 83+500 metri, pe Autostrada A2 pe sensul dinspre București către Constanța, în zona localității Dâlga, județul Călărași, cinci mașini au fost implicate într-o coliziune.
În urma accidentului, două persoane au suferit leziuni, urmând să fie evaluate pentru a se stabili dacă se impune transportul la spital.
Circulația se desfășoară prin dirijare, pe banda de urgență, la ora transmiterii acestei știri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News