”Presiunea la frontierele Bulgariei creşte”, a declarat ministrul bulgar al apărării, Gheorghi Panaiotov.
Soldaţii ”vor asigura o misiune de protecţie (...) şi dacă va fi necesar vor asista jandarmeria şi poliţia de frontieră, mai ales pentru construcţia de bariere”, a adăugat acelaşi ministru, vorbind în marja unui exerciţiu militar comun americano-bulgar desfăşurat în sudul Bulgariei, potrivit AFP, transmite Agerpres.
Ministerul de Interne bulgar a anunţat în acest timp o creştere a numărului migranţilor afgani arestaţi în ultima săptămână pentru că au intrat ilegal în Bulgaria.
Această ţară a ridicat între anii 2013 şi 2018 un gard de sârmă ghimpată pe o lungime de 259 de kilometri la graniţa sa cu Turcia. Dar lucrarea nu a fost întreţinută corespunzător, astfel că unii migranţi au reuşit să treacă gardul şi mai departe să traverseze teritoriul bulgar.
Deşi se află pe ruta migraţiei dinspre Orientul Mijlociu către Europa, Bulgaria nu a găzduit niciodată un mare număr de migranţi, majoritatea acestora plecând către alte ţări înainte de a obţine statutul de refugiat.
În acest timp şi Turcia ia măsuri la frontiera sa estică cu Iranul, având în vedere un nou posibil val migrator dinspre Afganistan după ce talibanii au preluat puterea.
Astfel, în plus faţă de gardul de 156 de kilometri din provinciile Igdir şi Agri la cei 560 de kilometri din frontiera muntoasă cu Iranul se construieşte un gard modular înalt de 3 metri pe o lungime de 64 de kilometri în provincia Van.
Guvernul turc a sporit de asemenea efectivele de soldaţi pentru a supraveghea frontiera cu Iranul şi a desfăşurat acolo echipamente sofisticate, precum drone, turnuri de observaţie cu camere termice, radare şi senzori.
Însă toate aceste măsuri nu au diminuat numărul migranţilor afgani care trec graniţa turcă, între 100 şi 200 pe zi, afirmă directorul unui ONG, care constată că migranţii folosesc scări pentru a trece gardurile sau sapă tunele sub acestea.
Foto: Arhiva
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News