Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bucureşti. Turişti străini, păcăliţi de patru poliţişti falşi
WhatsApp
Patru bărbați care se prezentau drept polițiști și care au păcălit mai mulți cetățeni străini au fost prinși în flagrant de oamenii legii, ulterior dispunându-se reținerea lor, anunță, luni dimineața, Poliția Capitalei.

Duminică, polițiști ai Serviciului Investigații Criminale din Poliția Sectorului 1 au prins în flagrant patru bărbați, care prin uzurparea de calități oficiale au determinat un bărbat, cetățean italian, să le înmâneze documentele și banii pe care ii avea asupra sa, moment în care ar fi încercat să sustragă parte din suma deținută. Au fost imobilizați și conduși la subunitatea de poliție pentru audieri, conform sursei menționate.

„Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 36 și 57 de ani, prin aceeași metodă, în perioada noiembrie 2019 - ianuarie 2020, ar fi înșelat și alte persoane, cetățeni italieni, israelieni și respectiv greci, la acest moment cercetările derulându-se în cadrul a 4 dosare penale”, precizează Poliția Capitalei, potrivit Mediafax.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigații Criminale al Sectorului 1 cu cei patru bărbați în stare de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și uzurpare de calități oficiale. Luni vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 cu propunere legală.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel