Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bucureșteni, duși la poliție și amendați pentru că făceau grătar în fața blocului
WhatsApp
 Câțiva bucureșteni au solicitat prezenţa Poliţiei, duminică seara, pentru că în curtea unui bloc din Ferentari mai multe persoane ascultau muzică la un volum ridicat, consumau alcool şi făceau grătare.

Potrivit Sindicatului Europol, petrecăreţii au început să se manifeste violent faţă de poliţişti, refuzând să se legitimeze.

Dintre aceştia, 6 persoane au fost duse la sediul Secţiei 24 Poliţie, unde s-au aplicat amenzi pentru refuzul de legitimare, tulburarea liniştii şi ordinii publice, încercarea de a împiedica poliţiştii să îşi exercite atribuţiile de serviciu, dar şi pentru activitatea de picnic într-o zonă neamenajată, a precizat Sindicatul Europol pe pagina de Facebook.

„Este unul dintre nenumăratele cazuri în care, deşi Poliţiei i se cere ajutorul de către cetăţenii afectaţi, după ce ajung la faţa locului ajung să fie criticaţi de către ceilalţi membri ai comunităţii pentru oamenilor legii, fără să înţeleagă că într-o comunitate, libertatea fiecăruia se termină acolo unde începe libertatea celuilalt”, arată sindicatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel