"Toate semnele arată că planul deja a început într-un fel", a declarat liderul britanic într-un interviu pentru BBC.
Potrivit "informaţiilor pe care le vedem", o invazie rusă se va face nu numai prin est, ci şi prin nord, venind din Belarus, pentru "a încercui Kievul", capitala ucraineană, "după cum ne-a explicat Joe Biden multora dintre noi".
"Cred că oamenii trebuie să înţeleagă pur şi simplu costul în vieţi omeneşti pe care l-ar presupune acest lucru, nu numai pentru ucraineni, ci şi pentru ruşi", a mai afirmat el.
În ceea ce priveşte iminenţa unui atac, Boris Johnson a subliniat că "toate semnele indică faptul că planul a început deja, într-un anumit sens".
Boris Johnson a mai spus că este posibil ca Vladimir Putin să nu gândească logic, aşa că ameninţarea sancţiunilor ar putea să nu fie suficientă pentru a descuraja o invazie rusă a Ucrainei.
Sancţiunile "ar putea să nu fie suficiente pentru a descuraja un actor iraţional şi trebuie să acceptăm în acest moment că Vladimir Putin este posibil să nu gândească logic la acest lucru şi să nu vadă dezastrul care urmează", a spus Johnson.
Johnson a mai afirmat că nu a putut să afle ce gândeşte Putin, cel mai important lider rus din 1999.
Două misiuni de poliție aeriană au fost executate de Forțele Aeriene Române în ultimele trei zile în urma detectării unor activități aeriene deasupra Mării Negre.
Potrivit MApN, în perioada 17-19 februarie aeronave de tip F-16 Fighting Falcon şi MiG-21 LanceR din cadrul Forțelor Aeriene Române au executat două misiuni de poliție aeriană în spațiul aerian naţional.
Dirijarea, controlul şi coordonarea misiunii au fost gestionate de către controlorii de trafic aerian din cadrul Centrului de Operaţii Aeriene.
Centrul NATO de operaţiuni aeriene combinate (CAOC) Torrejón a ordonat decolarea aeronavelor aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană în România sub comandă NATO. Decizia a fost luată în urma detectării unor activități aeriene deasupra Mării Negre, în afara spațiului aerian național.
Aeronavele militare românești au executat patrulare aeriană după care au revenit la aerodromul de bază pentru refacerea capacităţii de zbor, au explicat reprezentanții MApN.
În prezent Forţele Aeriene Române execută, alături de militari din forțele aeriene ale Italiei, Germaniei și Statelor Unite, misiuni de Poliție Aeriană Întărită sub comandă NATO pentru apărarea spaţiului aerian naţional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News