„Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a transmis o scrisoare de condoleanțe omologului turc, Mevlüt Çavuşoğlu, ca urmare a cutremurului produs în estul Turciei, în seara zilei de 24 ianuarie 2020. Bogdan Aurescu a transmis condoleanțe familiilor îndoliate și urări de însănătoșire rapidă pentru persoanele rănite, precum și întreaga solidaritate cu poporul turc în aceste momente”, transmite MAE, într-un comunicat de presă remis mediafax.
„Gândurile mele se îndreaptă către familiile care au pierdut persoane apropiate și către toți cei afectați, cu speranța că vor găsi puterea de a depăși această tragedie”, susține Bogdan Aurescu, în mesajul său.
Cel puțin 19 oameni au murit și peste 900 au fost răniți după ce un cutremur puternic a zguduit vineri estul Turciei, potrivit autorităților, relatează agenţia turcă de ştiri Anadolu.
Cutremurul cu magnitudinea de 6,8 grade pe scara Richter s-a produs vineri în provincia Elazig din estul Turciei la ora locală 20:55, epicentrul fiind în districtul Sivrice, fiind resimţit în provinciile și țările vecine, inclusiv Siria și Georgia.
Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor de Urgență (AFAD) a informat că alte 922 de persoane au fost rănite; 560 în Elazig, 226 în Malatya, 37 în Kahramanmaras, 34 în Sanliurfa, 34 în Diyarbakir, 25 în Adiyaman, 6 în Batman.
Ministrul Sănătății, Fahrettin Koca, a anunțat actualizarea morților, spunând: „Avem aproximativ 30 de persoane sub dărâmături în Elazig”.
Operațiunile de căutare și salvare continuă, iar numărul morților ar putea crește, a spus Koca.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News