Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Blue Air anulează zborurile cu plecare de pe aeroportul din Bacău în perioada 9 – 12 octombrie
WhatsApp
Blue Air anulează zborurile planificate cu plecare de pe aeroportul din Bacău în perioada 9 – 12 octombrie, în urmă notificării de ultim moment privind prelungirea cu încă 3 zile a închiderii Aeroportului Internațional din Bacău, până pe 12 octombrie, anunță compania.
avion_pasageri

Aeroportul Internatioal din Bacău a fost închis pentru modernizare urmând să fie redeschis inițial pe dată de 30 septembrie. O prima amânare a avut loc până la dată de 5 octombrie, iar ulterior până la dată de 9 octombrie. În tot acest timp Blue Air a pus la dispoziție transport cu autocarul pentru pasagerii afectați care au dorit să călătorească de pe aeroportul din Suceava.

Clienții afectați de aceste noi anulări vor avea opțiunea de a alege un zbor cu plecare din București, dacă este disponibil în aceeași zi. Blue Air va putea organiza transport cu autocarul dacă vor există pasageri care optează pentru această opțiune.

În cazul în care pasagerii nu vor alege să călătorească de pe aeroportul din București, vor avea la dispoziție schimbarea gratuită a zborului la o dată ulterioară imediat ce se va redeschide Aeroportul din Bacău sau vor putea solicită rambursarea în portofelul electronic Blue Wallet.

Toate zborurile programate cu plecare începând din 12 Octombrie de pe Aeroportul Internațional din Bacău rămân disponibile pentru pasageri fără nicio modificare în programul acestora, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel