Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Berbeceanu, despre cozile făcute de profesori la vaccinare, la Romexpo: „Nu s-a respectat programarea”
WhatsApp
Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a mers, vineri, la Romexpo, unde cadrele didactice au format cozi imense la vaccinare, el spunând că unii dascăli nu au respectat ora de programare și au venit mai devreme, iar alții, de la Universitatea București, au venit deși nu erau programați vineri.
Traian Berbeceanu

Traian Berbeceanu a spus că programările pentru vaccinarea personalului didactic și nedidactic s-au făcut pe bază de liste, dar foarte mulți nu au respectat orele la care erau programați.

„Au venit cu câteva ore mai devreme, s-au pus la coadă, s-a format coadă, personalul de la triaj nu a putut să îi refuze. Pe de altă parte, au venit foarte mulți de la Universitatea București, care nu erau programați să fie vaccinați în această zi, dar se fac eforturi și toată lumea va fi vaccinată”, a spus prefectul Capitalei.

Potrivit acestuia, au fost probleme în zona de triaj, la registratură și la eliberarea adeverințelor, dar situația a fost deblocată după ce s-a suplimentat numărul de registratori și de operatori care eliberează adeverințe.

Din data de 24 februarie, de când a început vaccinarea cadrelor didactice, până joi, au fost vaccinate 1.700 de cadre didactice și nedidactice în București.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel