Publicitate
”Interlopul din Dâmboviţa care a ameninţat că îi va împuşca şi îi va arunca în aer pe poliţiştii care vor ”îndrăzni” să-i bată la uşă este proaspătul beneficiar al unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa substanţelor stupefiante ce a fost emis de Judecătoria Târgovişte. La acest moment colegii noştri îl vor depune în arestul poliţiei unde va avea suficient timp să reflecteze la faptele comise”, a transmis, marţi, Sindicatul Europol.
Sindicaliştii anunţă că vor urmări în continuare ”modul în care se vor derula cercetările având în vedere că bărbatul în cauză se afla sub control judiciar în alte două dosare penale, fiind cercetat pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi incitare la ură, la acest moment judecătorii putând să dispună emiterea a încă două mandate de arestare preventivă pe numele acestuia”.
”În ceea ce priveşte ameninţările transmise poliţiştilor, nu ne rămâne decât să vedem dacă procurorii vor analiza situaţia dată în contextul în care, aşa cum v-am informat anterior, un bărbat din Sighetu Marmaţiei a fost arestat pentru transmiterea prin fax a unui document ce conţinea ameninţări la adresa unui judecător”, au mai transmis sindicaliştilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News