În acest weekend, știrea că un copil de 11 ani a fost violat de alți doi minori a șocat întreaga Românie. După ce au fost demarate cercetările, băiețelul a fost preluat de Protecția Copilului, relatează România TV. Băiatul este crescut de bunici pentru că părinții sunt la muncă în străinătate.
Din cercetări a reieșit faptul că în 2 ianuarie, între orele 21.30 – 22.30, victima, în vârstă de 11 ani, în timp ce mergea spre locuință, ar fi fost constrânsă de unul dintre cei trei abuzatori să se deplaseze la domiciliul lui.
Adolescenții reținuți au vârste cuprinse între 14 și 17 ani și sunt acuzați de viol și pornografie infantilă.
„Împreună cu alți doi tineri, l-ar fi determinat să întrețină raporturi sexuale orale. Actul sexual ar fi fost înregistrat video, cu un telefon mobil și distribuit mai multor persoane prin intermediul unei aplicații de comunicare”, transmite Poliția Română.
Sâmbătă, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, au descins la domiciliul unuia dintre bănuiți, pentru documentarea activității infracționale.
Cei trei adolescenți au fost reținuți de procurorul de caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News