Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Avertismentul pompierilor: NU lăsați dezinfectantul în mașină. Iată ce se poate întâmpla-FOTO
WhatsApp
Sticluţele cu dezinfectant pentru mâini pot fi periculoase dacă sunt lăsate în spaţii închise, fără aer, în plină caniculă, riscând izbucnirea unor incendii, avertizează o echipă de pompieri americani. 

Pompierii americani de la Western Lakes Fire District, din Wiscounsin, i-au avertizat pe şoferii auto că sticluţele cu dezinfectant păstrate în maşină, în zilele caniculare, pot provoca incendii deoarece acestea conţin alcool. Pentru a demonstra acest tip de incident, aceştia au publicat şi o imagine în care arată ce se poate întâmpla dacă laşi o sticlă de dezinfectant în buzunarul de pe portiera maşinii.

"Să începem azi cu puţină educaţie! Am discutat în trecut despre sticlele de apă păstrate în vehiculul dvs. când vremea este caldă. Majoritatea dezinfectanţilor pentru mâini sunt pe bază de alcool şi, prin urmare, sunt inflamabili. Dacă îi ţineţi în maşină când este foarte cald şi expuşi la soare - în special când sunt în apropierea unei flăcări deschise, ca atunci când fumaţi în maşină sau faceţi grătar - asta poate duce la un dezastru. Vă rugăm respectaţi posibilităţile şi rămâneţi în siguranţă", au transmis pompierii, potrivit Mediafax.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel