Locuitorii comunei Krumpendorf din Austria au numit un român de 32 de ani ”omul pădurii”, după ce acesta a fost găsit trăind într-o colibă improvizată într-o pădure din Carintia.
Bărbatul locuia într-un adăpost făcut din ramuri și pături, în condițiile în care temperaturile din zona respectivă sunt negative chiar și în timpul zilei, relatează publicația neune.at.
Polițiștii austrieci au plecat în căutarea ”omului pădurii” după ce o femeie din zonă le-a semnalat prezența acestuia la marginea pădurii.
În momentul în care a fost găsit de polițiștii austrieci, românul le-a declarat că locuieşte în pădure de aproximativ o lună, însă există indicii că ar sta în adăpostul improvizat de cel puţin un an, interval în care a fost văzut de localnici de mai multe ori prin zonă.
Tânărul purta mai multe rânduri de haine, iar în coliba improvizată au fost găsiți mai mulți cârnaţi. Poliţiştii au mai descoperit un pat improvizat din crengi acoperite cu o prelată şi mai multe pături.
Românul nu s-a opus oamenilor legii și a fost de acord să meargă la spital. "Românul a fost cooperant şi a fost de acord să meargă cu noi, după ce şi-a strâns gunoiul”, a declarat pentru presa locală un poliţist din localitate.
Waltraud Dullnigg, purtător de cuvânt al Poliţiei, a spus că bărbatul a fost dus la spital pentru a-i fi evaluată starea de sănătate, însă nu se ştie ce se va întâmpla în continuare cu el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News