Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Austria se opune ca Turcia să ia bani de la UE pentru proiectele de miliarde
WhatsApp
Austria intenţionează să blocheze eventuala participare a Turciei la proiecte de apărare ale Uniunii Europene, Guvernul de la Viena argumentând că Administraţia de la Ankara nu respectă drepturi fundamentale comunitare, informează publicaţia Die Welt.

"Turcia a aplicat, în calitatea de stat terţ, pentru a participa la un proiect al Uniunii Europene de colaborare în Politica de securitate şi apărare, în scopul îmbunătăţirii mobilităţii militare în Europa prin investiţii de miliarde de euro în infrastructură. Austria se opune participării Turciei, din raţiuni formale", a declarat ministrul austriac al Apărării, Klaudia Tanner.

Ankara nu îndeplineşte criteriile de admitere în acest program, a argumentat Klaudia Tanner. "Articolul 2 al Tratatului respectiv prevede că un stat terţ trebuie să împărtăşească valorile democratice ale Uniunii Europene şi să aibă relaţii de bună-vecinătate cu Uniunea Europeană. Dar nu este cazul. Eu nu cred că trebuie să dăm curs propunerii şi nu cred că Turcia poate participa în viitorul apropiat la proiecte ale politicii de apărare din UE", a subliniat ministrul austriac al Apărării.

Țările NATO care nu sunt membre UE ar avea voie să participe

 

Turcia a propus în luna mai să participe la un proiect care prevede intensificarea mobilităţii militare în Europa. Uniunea Europeană a lansat 46 de proiecte în cadrul Cooperării Structurate Permanente (PESCO) în materie de securitate şi apărare. Uniunea Europeană consideră politica de apărare ca fiind complementară cu activităţile NATO, astfel că la unele proiecte europene participă şi ţări din cadrul Alianţei Nord-Atlantice care nu sunt membre UE, inclusiv SUA, Canada şi Norvegia.

Poziţia Austriei riscă să genereze o nouă criză între Bruxelles şi Ankara. Uniunea Europeană critică frecvent situaţia drepturilor omului din Turcia, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel