Cei doi au avut o scurtă declaraţie de presă înaintea consultărilor politice.
"Avem un parteneriat strategic şi vom avea un dialog strategic, dovadă a faptului că lucrăm îndeaproape pe multe subiecte. Suntem alături când vorbim de anumite provocări ale Rusiei şi de provocări ale Chinei. Suntem alături când vorbim de securitatea şi stabilitatea europene şi suntem alături în multe domenii", a afirmat Blinken.
El a amintit de recentul acord privind primul reactor nuclear modular de mici dimensiuni. "Este o performanţă, este o tehnologie care va avea un impact major asupra a ceea ce înseamnă provocările din domeniul schimbărilor climatice. Sunt recunoscător pentru asta şi pentru colaborarea în ceea ce priveşte situaţia COVID-19. A avut un mare impact asupra României, aşa cum a fost şi aici, în Statele Unite ale Americii. Dar suntem alături în aceste eforturi", a evidenţiat secretarul de stat american.
Ministrul Aurescu a spus că vizita sa are şi o valoare simbolică, deoarece anul acesta se împlinesc 10 ani de la adoptarea declaraţiei comune privind Parteneriatul strategic pentru secolul XXI.
"Am realizat multe, dar nu ne oprim aici. Aceste consultări cuprind subiecte foarte importante de pe agenda noastră, importante pentru coordonarea noastră bilaterală, dar şi multilaterală. În primul rând, vom discuta despre aprofundarea excelentei noastre cooperări în domeniile politic şi de securitate, vom sublinia importanţa coordonării îndeaproape a negocierii noului concept strategic al NATO, despre consolidarea mai departe a posturii de descurajare şi apărare a întregului flanc estic, în special în Marea Neagră şi despre creşterea prezenţei SUA în regiune şi, de asemenea, în România", a punctat Bogdan Aurescu.
El a afirmat că discuţiile vor aborda şi cooperarea din domeniul economic şi energetic, menţionând proiectele Rail2Sea, Via Carpathia şi pe cel de cooperare nucleară, care a devenit "un alt stâlp al parteneriatului strategic".
Totodată, ministrul Aurescu vorbit despre dorinţa României de a intra în programul Visa Waiver. "Sper că vom putea găsi instrumente concrete de avansare în acest dosar", a arătat el.
"Voi reitera azi susţinerea fermă pe care România o acordă parteneriatului transatlantic şi rezilienţei transatlantice, deoarece ele sunt cheia pentru pace durabilă, stabilitate şi prosperitate în Europa şi în lumea întreagă. Domnule secretar, dragă Tony, Statele Unite ale Americii pot conta pe România, ca unul dintre cei mai puternici aliaţi şi parteneri în Europa şi la nivel transatlantic", a transmis Bogdan Aurescu.
"România poate conta pe Statele Unite", a replicat înaltul oficial american.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News