Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
August - Luna Diasporei, în Bucovina
WhatsApp
În acest an, la Suceava. se va relua organizarea proiectului „Luna Diasporei”, ediție care va debuta la data de 1 august și se va derula pe tot parcursul lunii respective.

„Îi invităm pe cei din Diaspora alături de suceveni și turiști la evenimentele organizate în mod tradițional de Consiliul Județean Suceava, cum ar fi Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”, Festivalul Național al Păstrăvului de la Ciocănești (organizatorul este primăria localității alături de administrația județeană, aceasta prin Centrul Cultural Bucovina – n.r.) sau Pelerin în Bucovina, dar și la întâlniri pe teme specifice celor din Diaspora cum ar fi cele privind problematica copiilor cu părinți plecați în străinătate sau prezentarea oportunităților de finanțare pentru proiecte ce pot fi implementate de cei care revin în județ”, a declarat Niculai Barbă, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava.

Totodată, el a spus că pe lângă acțiunea permanentă a CJ Suceava de a prelua probleme ale celor din diaspora, în Luna Diasporei se vor purta discuții legate de problematica specifică fiecăruia dintre cei care se adresează CJ Suceava. „Mare parte din întâlniri vor fi transmise și online pentru că sunt mulți suceveni care nu vor putea fi prezenți, dar care doresc să fie la curent cu aceste activități. Participarea va fi interactivă astfel încât aceștia să-și poată spune punctele de vedere”, a subliniat vicepreședintele CJ Suceava.

Vicepreședintele CJ Suceava Niculai Barbă, a făcut aceste afirmații marți, la Mănăstirea Putna, unde a participat, la debutul manifestărilor prin care se marchează împlinirea a 150 de ani de la Serbarea de la Putna ce a fost un moment major în afirmarea identității românilor.

În acest an, evenimentele programate prin proiectul „Luna Diasporei” se vor desfășura sub egida marelui eveniment de aniversare a 150 de ani de la Serbarea de la Putna și că multe manifestări vor fi organizate în Putna, cele mai importante la mijlocul lunii august, culminând cu 15 august când se sărbătorește și hramul mănăstirii. „Ne dorim ca cei din diaspora să participe la cât mai multe din evenimentele organizate de CJ Suceava să-i vedem împreună la manifestări alături de suceveni și de turiștii care vin să viziteze județul”, a mai spus Niculai Barbă, citează Obiectiv de Suceava.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel