Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Arafat, despre închiderea piețelor: E posibil să genereze o aglomerație în magazine
WhatsApp
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a admis, vineri seara, că închiderea piețelor care funcționează în spații închise poate genera aglomerații în supermarketuri sau alte magazine, dar susține că acolo lucrurile sunt „mai controlate”.

"Piețele închise se închid și rămân cele din spații deschise și deja unele autorități locale au mutat tarabele din spațiile închise din interior afară ca să funcționeze mai departe”, a spus Raed Arafat, la Digi24.

Întrebat dacă acest lucru ar putea genera aglomerații în supermarketuri, șeful DSU a răspuns: „Este posibil să apară în anumite zone, numai că în supermarketuri sunt mult mai controlate situațiile de intrare, mască, temperatură, schimbul între oameni, modul în care se cumpără, plata, care este cu cardul. (...) Este posibil să producă o anumită creștere a numărului persoanelor care merg în zona supermarketurilor sau a celorlalte magazine, e posibil, dar acolo lucrurile sunt mai bine controlate”, a adăugat Raed Arafat.

De ce au fost introduse restricțiile de circulație pe timpul nopții

 

Acesta a explicat și motivul pentru care au fost introduse restricțiile de circulație din timpul nopții.

„Pentru că în intervalul acesta se mișcă foarte mult tinerii. Poate că acest lucru noi nu-l observăm, dar ei se mișcă, se vizitează, sunt întâlniri în apartamente, în case, sunt tineri care merg mai ales în timpul weekendului”, a spus Arafat, potrivit Mediafax.

Acesta a precizat că potrivit unei analize făcute în Spania, aceasta este una dintre modalitățile prin care s-a răspândit virusul. „Închizând barurile, cluburile, tot, tinerii se obișnuiau să cumpere băutură și să meargă după asta în vizită de la apartament la apartament și cu asta au răspândit, unii dintre ei, virusul în mai multe locuri”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel