DCSport.ro
21 noi 2024, 09:50
Poți descărca aplicația:
Plecată în Italia după ce a locuit 12 ani la Gugești, Andreea a fost mereu atrasă de țara natală, iar pandemia a adus-o înapoi pe meleagurile românești. În acest cadru, a împărtășit emoționant povestea vieții sale și legătura puternică pe care o are cu tradițiile românești.
Andreea a plecat împreună cu sora ei în clasa a V-a la Roma, unde s-au reunit cu părinții lor, care se stabiliseră deja în Italia. Deși viața la Roma a fost o experiență interesantă, adaptarea a fost dificilă.
„În clasa a V-a am plecat cu sora mea la Roma, unde ne-am reunit cu părinții. Aici am stat până la vârsta de 32 de ani. În pandemie m-am întors la Alba Iulia și nu-mi vine să cred că au trecut deja patru ani. ” a povestit Andreea.
Deși și-a petrecut mare parte din viață în Italia, România a rămas mereu o parte importantă a identității ei. „Am făcut toate studiile la Roma, dar nu am rupt niciodată legătura cu masteratul, veneam aici mereu la bunici, în fiecare vară.”
În 2019, când s-a întors în România pentru o vacanță, pandemia a surprins-o și a rămas blocată la Alba Iulia. Această perioadă a devenit momentul în care și-a regăsit pasiunea pentru pictură și a început să exploreze orașul.
„Și am început să îmi continui pasiunea de pictură pentru că nu cunoșteam pe nimeni. Am început să cumpăr pânze de pictură, să cunosc Alba Iulia și am prins drag de orașul acesta. Am simțit tot mai mult că mă leg, am simțit sentimentul de acasă, de a locui aici, nu doar de a rămâne două săptămâni,” a spus artista.
Deși de mică a avut o pasiune pentru pictură, aceasta și-a fructificat-o tot în România. În Italia, povestește Andreea, picta doar pentru ea, fără să participe neapărat la expoziții, dar în 2019 a făcut un pas înainte și a experimentat cu body painting. Apoi în România, aflându-se într-un oraș nou, fără prieteni și familie, a dat frâu liber sentimentelor sale pe pânze.
Deși a primit numeroase cereri pentru a realiza tablouri, Andreea nu vede arta ca pe o formă de câștig financiar. Ea pune accent pe legătura personală cu lucrările sale și pe emoția pe care o transmite prin artă.
„Nu văd arta ca pe o formă de câștig,” a mărturisit ea. „Dacă simt că mă pot conecta la acea cerere, o realizez, pentru că e atât de importantă arta pentru mine, o consider hrană pentru suflet. Nu aș putea realiza ceva ce nu îmi aparține. Deci cred că acesta e secretul, că dacă o cultivi din suflet ajunge la lume mesajul”
Primii ani în Italia au fost dificili pentru Andreea și sora ei, mai ales din cauza barierei lingvistice și a diferențelor culturale.
„Adaptarea în Italia a fost grea pentru mine și sora mea, deoarece am trecut de la un orășel mic, de la copii, la joacă în fața blocului, la Roma, unde nu știam nici limba, nici pe nimeni. Reintegrarea a fost minunată, nu conștientizam încă nimic, că vom merge la școală. În prima zi am dat o dictare în limba italiană, s-a lăsat cu plâns, atât din partea mea cât și a surorii mele, timp de o săptămână două. Toată bucuria s-a transformat oarecum într-o frustrare fată de părinții mei, că nu mă integram, era foarte greu.”
Sistemul școlar românesc, însă, i-a oferit o bază solidă care a ajutat-o să se remarce rapid în Italia. După doar patru luni de studiu în clasa a VI-a, profesorii italieni au remarcat nivelul ei avansat și au sugerat să fie promovată direct în clasa a VII-a.
„A fost foarte important că am avut o bază, acei 12 ani în sistemul școlar românesc, total diferit de cel italian, în sens bun. Așa că am făcut doi ani într-unul, am rămas tot un copil de nota 10, am avut bursă de studiu.” a subliniat Andreea.
Chiar și în Italia, Andreea a menținut o legătură strânsă cu România. Scrisorile pe care le trimitea prietenilor de acasă și convorbirile telefonice săptămânale au jucat un rol esențial în păstrarea sentimentului de apartenență.
„Acele scrisori sau acel telefon de duminica cu o prietenă au fost legătura mea cu România care nu s-a rupt niciodată,” a spus Andreea. De asemenea, familia sa a continuat să vorbească românește acasă, ceea ce a contribuit la menținerea unei identități puternic ancorate în cultura românească.
Andreea și-a păstrat, de asemenea, dragostea pentru tradițiile românești, revenind mereu la bunici în timpul sărbătorilor sau al vacanțelor de vară.
„De obicei veneam mai mult vara, dar și de Crăciun, tocmai pentru ideea de sărbători, de colinde. Astăzi luam vacanța și următoarea zi eram deja în avion spre România. Cel mai tare îmi doream să fiu în țară în perioada Crăciunului. În primii 10-15 ani de stat în Italia, făceam Crăciunul cu cei mai apropiați de aici, la unii dintre noi acasă, dacă nu ne puteam întoarce în țară. Mamele noastre se ocupau de bucate, mai ascultam colinde, dar nu era aceeași atmosferă, mai ales că serile erau petrecute la telefon sau pe laptop cu cei dragi din țară, să ne conectăm cu ei, dar oricât încercam să mâncăm românește, să ascultăm colinde nu se simțea la fel.
Viața în Italia a fost mai ușoară datorită comunității românești din care făcea parte. Prietenele sale cele mai bune erau tot românce, iar părinții ei aveau cunoștințe din țară, cu care se întâlneau regulat.
„Prietenele mele cele mai bune din Italia sunt tot românce, am fost la Universitate împreună. Părinții mei la rândul lor aveau cunoștințe din Gugești sau din țară care locuiau ori la Roma, ori prin apropiere și ne întâlneam cu fiecare ocazie. Eram o comunitate foarte frumoasă de români și asta m-a și ajutat în tot procesul acesta de integrare. ”
Povestea Andreei Georgiana Tibu este un exemplu al legăturilor puternice pe care diaspora românească le menține cu țara natală. Chiar dacă a trăit mai bine de 20 de ani în Italia, Andreea nu și-a pierdut niciodată dragostea pentru România, iar arta sa este o reflexie a acestor rădăcini adânci. După întoarcerea în țară, și-a redescoperit pasiunea pentru pictură și a început să contribuie la viața culturală locală din Alba Iulia, orașul care a devenit noua ei casă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
