Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ana Maria Pătru, achitată în dosarul DNA în care era acuzată că ar fi primit mită 275.000 de euro
WhatsApp
Fostul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a fost achitată, luni, de judecătorii de la Tribunalul București în dosarul în care era acuzată de procurorii anticorupție că ar fi primit mită 275.000 de euro, decizia nefiind definitivă.

„Dispune achitarea inculpatei Pătru Ana-Maria. Constată că inculpata a fost reținută în data de 15/16 noiembrie 2016 și arestată preventiv și la domiciliu în perioada 16 noiembrie 2016-17 februarie 2017. Ridică măsura asiguratorie", a stabilit, luni, instanța.

Decizia Tribunalului București poate fi atacată cu apel.

Procurorii DNA susțin că „în perioada aprilie - iunie 2008, inculpata Pătru Ana Maria, în calitate de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente – funcție cu rang de secretar de stat - a pretins, iar în anul 2009 a și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale, suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în municipiul București. În schimb, aceasta a promis că va susține derularea în bune condiții a unui contract încheiat de acea societate cu AEP, precum și că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat".

 

Ana Maria Pătru ar fi disimulat proveniența sumei de 210.000 euro

 

Ulterior, în cursul anului 2009, Ana Maria Pătru ar fi disimulat proveniența sumei de 210.000 euro "prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operații comerciale între mai multe societăți comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă și o firmă controlata de Ana Maria Pătru prin soțul ei", spun procurorii.

Potrivit sursei citate, în anul 2011, Ana Maria Pătru ar fi pretins de la aceeași firmă contravaloarea unei mașini Land Rover, primind 15.000 euro "în schimbul promisiunii că va susține derularea, în bune condiții, a unor contracte de servicii, încheiate de societatea respectivă cu AEP. De asemenea, inculpata a promis că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat".

În aceeași perioada, președintele AEP, la acea vreme vicepreședinte al instituției, ar fi cerut și primit 50.000 euro de la administratorul unei alte firme în schimbul intervenției sale la ministrul Economiei, astfel încânt omul de afaceri respectiv să fie primit în audiență, lucru care s-a și întâmplat, explică DNA.

"Cu banii proveniți din cele două fapte de trafic de influență descrise anterior inculpata Pătru Ana Maria a achiziționat un autovehiculul marca Land Rover, iar pentru a ascunde identitatea adevăratului proprietar și beneficiarul real al bunului cumpărat, în același an, aceasta a înmatriculat autovehiculul pe numele unei alte persoane", transmit procurorii.

 

DNA a pus sechestru pe bunuri

 

DNA a pus sechestru pe bunuri mobile și imobile ale Anei Maria Pătru până la concurența sumei de 275.000 euro.

Ana Maria Pătru mai este judecată într-un alt dosar instrumentat de procurorii anticorupție. Ea a fost trimisă în fața instanșței, în această a doua speță, în luna decembrie 2017, de DNA Ploieşti, fiind acuzată de trafic de influenţă şi spălare de bani. Dosarul este judecat de Tribunalul Bucureşti.

"În perioada aprilie-mai 2013, inculpata Pătru Ana Maria a pretins de la reprezentantul unei firme de software suma de 1 milion de euro, iar la sfârşitul lunii iulie 2013 a pretins de la aceeaşi persoană două ceasuri de lux (un ceas de damă în valoare de 49.700 lei şi un ceas bărbătesc în valoare de 58.500 lei), lăsând să se creadă că are influenţă asupra directorului unei instituţii publice cu atribuţii de control şi a promis că-l va determina să soluţioneze în mod favorabil o investigaţie care privea firma de software", conform DNA, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel