Unul din amestecurile naturale care ține la distanță răcelile și virozele se obține din ghimbir, lămâie si usturoi, trei ingrediente banale care se găsesc peste tot.
Internetul abundă de sfaturi despre cum să te protejezi de răceli prin utilizarea unor ingrediente simple. Dacă unele articole recomandă folosirea usturoiului din plin, altele se bazează pe puterea lămâii, dar mai ales pe ghimbir. Sunt tot felul de "experți" care recomandă să mănânci cantități mari de ghimbir în fiecare, iar astfel vei reuși să ții virușii la distanță. Mai mult, unii recomandă chiar să porți brățări ghimbir, cu efect antiviral, pe mâna și piciorul stâng.
Ca întotdeauna, adevărul se află la mijloc. Usturoiul, lămâia și ghimbirul te pot proteja împotriva anumitor viruși. Toate aceste ingrediente, precum și turmericul, afinele și varza murată întăresc sistemul imunitar, ceea ce este foarte util în timpul unei perioade în care numărul virozelor respiratorii a explodat.
Lămâia este un antiinflamator natural extrem de popular. Are în compoziție o doză puternică de vitamina C și alte minerale și acizi organici, fiind unul dintre alimentele de bază pentru imunitate. Lămâia este, de asemenea, un puternic detoxifiant: normalizează secreția biliară.
Puțin știu că lămâia este, de asemenea, un real ajutor în a calma stările de greață. Dacă vă simțiți rău, sugeți o felie de lămâie și greața va dispărea. Nu degeaba cei care suferă de mahmureală sunt sfătuiți să bea mai multă apă cu puțin suc de lămâie.
Temperatura ridicată poate elimina unele dintre proprietățile acestui fruct, așa că nu puneți lămâia în ceaiul fierbinte, lăsați-l să se răcească puțin, apoi adăugați-o.
Vitamina C este conservată la maximum în lămâie, ca și în alte citrice, până când fructul este tăiat. Pregătiți rapid amestecuri de fructe, smoothie-uri, stropiți cu suc de lămâie peste peștele gătit, fructe de mare proaspete, salate, etc.
Ghimbirul este considerat o rădăcină "magică", plină de vitamina C și aminoacizi. Este un ingredient cheie atunci când vorbim de stimularea sistemului imunitar. Atunci când este combinat cu alte alimente sănătoase, ghimbirul este pur și simplu incredibil.
Pe lânga popularul ceai cu ghimbir și lămâie, util la răceală, această rădăcină este un excelent ajutor în lupta cu grăsimile. Este îndrăgit de nutriționiști și de toți cei care vor să slăbească din acest motiv. Este, de asemenea, un afrodisiac destul de puternic.
Trebuie să știi că ghimbirul își păstrează toate substanțele nutritive sub orice formă. Ghimbirul proaspăt și cel murat, precum și pudra de ghimbir sunt la fel de utile.
Ghimbirul este bun pentru a fi adăugat în supe, în marinade și în multe sosuri. Totodată, produsele de patiserie cu ghimbir sunt un răsfăț special. Nu uita de turta dulce, brioșe, ghimbirul confiat și ghimbirul acoperit cu ciocolată. O nebunie.
Numeroase studii au dovedit că usturoiul este un stimulent puternic al sistemului imunitar. Acest banal ingredient nu numai că reduce riscul de a contacta o infecție virală respiratorie acută, dar, de asemenea, reduce aproape la jumătate perioada de recuperare, dacă ai reușit să răcești. Tinctura alcoolică de usturoi este deosebit de eficientă împotriva infecțiilor virale respiratorii acute. E nevoie de doar un pahar mic pe zi!
Usturoiul este bun și pentru scăderea tensiunii arteriale. Usturoiul este, de asemenea, bogat în compuși de sulf, dintre care cel mai cunoscut este alicina. Această substanță poate normaliza metabolismul și să prevină, de asemenea, creșterea tumorilor maligne. Nu uitați că alicina este un compus foarte instabil, așa că va fi activă pentru o perioadă scurtă de timp după ce ați tăiat sau zdrobit un cățel de usturoi. Allicina se pierde aproape complet în timpul tratamentului termic. Așadar, usturoiul prăjit este delicios, dar inutil pentru sănătate.
Siropul obținut din ghimbir, lămâie și usturoi este cel mai eficient în lupta cu tusea, inflamația căilor respiratorii și viruși. Ca măsură de precauție, este recomandat să luați 1 lingură pe zi, pentru a crește imunitatea. Datorită aromelor delicate de lămâie și ghimbir, gustul usturoiului nu este atât de intens și chiar poate fi bine tolerat de copii.
Pentru a întări efectele siropului, puteți adăuga miere și un vârf de curcumă.
Iată cum se face
Ingrediente:
- o căpățână mare de usturoi
- 1 lămâie
- 2 - 3 cm de ghimbir
- miere
Pregătire:
Curățați usturoiul și zdrobiți cățeii cu ajutorul unui ciocan de șnițele. Spălați lămâia și tăiați-o în jumătăți, fără a o curăța. Se curăță ghimbirul și se taie felii subțiri.
Puneți într-un borcan miere până la jumătate, după care stoarceți lămâia în el. Puneți bucățile de usturoi și ghimbir și dați la frigider.
După 3 zile, puteți consuma siropul rezultat. Aceste 3 zile sunt perioada în care substanțele active sunt eliberate din ingrediente și sunt gata de utilizare.
Se ia câte o linguriță pe zi și se păstrează la rece. Puteți consuma și bucățile de usturoi și ghimbir. Dacă îl faceți pentru copiii, puteți pune mai puțin ghimbir. Dacă e pentru adulți, puteți pune mai mult.
- pentru gripă tuse și rinită
- acționează și împotriva tusei sufocante și paroxistice
- tratează inflamația din cavitatea bucală
- ajută la tratarea bronșitei și pneumoniei
- mărește imunitatea generală a corpului.
------------------------------------------------------------
Notă: Acest articol este pur informativ. Editorii ȘtiriDiaspora.ro nu pot prescrie niciun tratament medical și nu pot stabili niciun tip de diagnostic. Sfaturile și trucurile noastre sunt complementare tratamentelor alopate. În cazul în care aveți probleme de sănătate, vă rugăm să consultați un medic specialist.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News