Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Amenzi de peste 50.000 de lei după protestul antivacciniștilor de aseară din Piața Universității
WhatsApp
Jandarmeria anunță că a dat 40 de sancțiuni contravenționale după protestul care au avut loc joi seara în București.

În Piața Universității s-a desfășurat joi seara un protest inițiat în online, „fără a întruni condițiile impuse de Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată”, transmite Jandarmeria.

Pe timpul manifestației, au fost constatate mai multe încălcări ale cadrului legal în vigoare, motiv pentru care jandarmii au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 50.000 de lei, după cum urmează:

- 20 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor art. 65, lit. h) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare

- 15 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor art. 65, lit. k) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare

- 5 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor art. 65, lit. j) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

Participanții la protest au blocat traficul rutier în centrul în Capitalei. Oamenii au fost amendați pentru lipsa măștilor, pentru lipsa certificatului verde sau a declarației pe proprie răspundere, precum și pentru participarea la o acțiune de protest în număr mai mare de 100 de persoane, așa cum prevede legea în vigoare.

Protest aseară, în Piața Universității, împotriva restricțiilor impuse de autorități

 

Câteva zeci de persoane protestează, joi seară, în Piaţa Universităţii împotriva restricţiilor impuse de autorităţi odată cu implementarea certificatului verde.

Manifestanţii au pătruns pe carosabil şi au blocat traficul rutier în zonă, flutură steaguri tricolore şi poartă pancarte cu mesaje precum: "Libertate fără certificate", "OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii - n.r.) afară din ţară".

De asemenea, ei strigă: "Nu cedăm, nu ne vaccinăm", "Unica soluţie, încă o revoluţie", "Libertate".

La protest este prezent şi deputatul George Simion, copreşedintele AUR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel