„Vă pot spune că, în ciuda personalului restrâns de care dispun şi a limitărilor create prin condiţiile epidemiologice actuale, am cercetat TOATE cazurile care ne-au fost semnalate. Unele dintre acestea, relativ puţine, ne-au fost aduse la cunoştinţă în mod direct de către cei implicaţi, ceea ce este foarte bine, pentru că ne ajută să scurtăm timpul de reacţie. Am pus la dispoziţie mai multe modalităţi de contact, pe care le regăsiţi uşor pe site, şi pe care chiar le-am suplimentat cu noi linii dedicate în contextul crizei cauzate de extinderea pandemiei de coronavirus.
Ambasada României la Berlin şi Consulatele generale de la Stuttgart, Munchen şi Bonn şi-au asumat efortul de a asigura, zi de zi, una dintre cele mai complete deschideri faţă de cetăţeni şi autorităţi din întreg aparatul diplomatic românesc”, scrie Emil Hurezeanu.
Referindu-se la semnalările transmise către presă, ambasadorul a făcut un apel ''la publicarea cu discernământ a unor informaţii verificate sau cel puţin credibile, astfel încât fie diminuat riscul de a crea probleme şi neînţelegeri suplimentare cu privire la un subiect atât de sensibil''.
„Trebuie ştiut că, deşi nu am fost responsabili de apariţia acestor situaţii (nu am fost parte a proceselor de decizie care au dus la venirea sezonierilor în Germania), am considerat că trebuie să ne asumăm răspunderea soluţionării lor. De aceea, de fiecare dată, am pornit din proprie iniţiativă demersuri de informare şi sesizare pe lângă o întreagă serie de autorităţi germane, atât la nivel federal, cât şi de land. De asemenea, am identificat, am intrat în contact direct şi am avut discuţii ferme cu operatorii economici vizaţi, imediat ce acest lucru a fost posibil. În toate cazurile, am procedat la verificarea şi clarificarea în fapt a aspectelor semnalate, astfel încât să ne putem asigura dacă sunt respectate drepturile fireşti la condiţii de muncă şi remunerare decente, aşa cum sunt ele conferite prin legislaţia germană”, explică diplomatul.
Acesta admite că nu sunt excluse abuzurile din partea angajatorilor. „Bunăoară se critică des faptul că fermele ar ţine mai mult decât este rezonabil cărţile de identitate. Ele sunt în mod firesc necesare acestora pentru întocmirea formalităţilor contractuale şi pentru înregistrarea în faţa autorităţilor locale, dar trebuie înapoiate imediat ce acestea au fost încheiate. Altfel, reprezentanţii diplomatici şi consulari vor semnala de îndată că documentele de identitate aparţin de drept statului român şi sunt în posesia exclusivă a titularilor lor”, se explică în mesaj.
Citește și Germania. Muncitorii români de la sparanghel, noi mărturii: „Stăm ca în boscheți"
Hurezeanu evocă şi situaţii în care autorităţile germane se văd nevoite să caute cetăţeni români care au părăsit carantina şi care pot reprezenta un risc epidemiologic pentru sănătatea publică. Ambasada României la Berlin atrage atenţia că şi în Germania, ca şi în România, aceasta este o faptă deosebit de gravă şi persoanele care fac acest lucru se expun riscului unor consecinţe penal-administrative şi financiare majore şi asupra cărora instituţiile diplomatice ale României nu mai pot avea niciun fel de influenţă, odată pornite mecanismele instituţionale specifice.
În Germania trăiesc peste 700.000 de români cu forme legale, cea mai mare comunitate a unui alt stat membru UE şi care este foarte bine integrată în viaţa socială şi economică a ţării.
În pofida restricţiilor de călătorie generate de criza noului coronavirus, 2.000 de lucrători români au plecat recent în Germania, în special la cules de sparanghel. La scurt timp în presă au apărut dezvăluiri privind condiţiile neconforme în care aceştia sunt cazaţi şi lucrează. Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat vineri că Guvernul monitorizează orice încălcare drepturilor cetăţenilor români şi intervine în astfel de situaţii. El a menţionat, totodată, că foarte mulţi dintre cei care au plecat în perioada aceasta la muncă în străinătate au plecat pe cont propriu, nu prin intermediul unei agenţii de recrutare a forţei de muncă.
Citește și Rareș Bogdan, despre „afacerea sparanghel": „E țeapă! O să plec în Germania!"
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale Violeta Alexandru a anunţat că a început discuţii cu Ministerul Muncii din Germania pentru controlarea respectării legislaţiei locale privind lucrătorii români din această ţară, iar Avocatul Poporului a solicitat autorităţilor germane informaţii despre siguranţa sanitară a muncitorilor români sezonieri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News