Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ambasada României în Italia, mesaj pentru români: "Pentru binele vostru și al întregii comunități"
WhatsApp
Ambasada României în Italia publică un mesaj pentru românii aflați în acestă țară, în contextul măsurilor luate de Guvernul Conte.  
Foto ILUSTRATIV

"La data de 8 martie 2020, guvernul italian a anunțat noi măsuri urgente pentru combaterea și prevenirea infecției cu COVID-19.

Pentru binele vostru și al întregii comunități, reiterăm importanța respectării cu strictețe a acestora

Noile prevederi sunt valabile până la 3 aprilie (în lipsa altor termene menționate explicit) și includ, printre altele:

Stabilirea unei zone cu măsuri restrictive speciale (întregul teritoriu al Regiunii Lombardia, provinciile Modena, Parma, Piacenza, Reggio nell'Emilia și Rimini din regiunea Emilia Romagna; provincia Pesaro e Urbino din Marche; provinciile Alessandria, Asti, Novara, Verbano-Cusio-Ossola și Vercelli din Piemonte, respectiv provinciile Padova, Treviso și Veneția din Veneto). Trebuie evitate toate deplasările care nu sunt strict necesare, atât în intrare și ieșire, cât și în interiorul acestei zone.

Pe întreg teritoriul Italiei, se suspendă activități culturale și sociale, precum evenimente, spectacole de teatru sau cinematografice, muzee. Se suspendă, de asemenea, ceremoniile civile sau religioase. Se recomandă limitarea, pe cât posibil, a deplasărilor persoanelor fizice doar în cazuri strict necesare. Activitățile didactice (școli și universități) sunt suspendate până pe 3 aprilie în zona cu măsuri restrictive speciale și până pe 15 martie în restul teritoriului", este mesajul Ambasadei României în Italia. 

În Italia, numărul deceselor din cauza coronavirusului a crescut alarmant într-o singură zi, de la 233 la 366, iar bilanțul persoanelor infectate este cu 25% și anume de la 5.883 la 7.375 de cazuri, potrivit Agenţiei italiene pentru Protecţie Civilă, citată de BBC.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel