Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alpinistul Torok Zsolt, cuvinte CUTREMURĂTOARE: „Accidentele se întâmplă după erori umane. Muntele nu e un ucigaş”
WhatsApp
Alpinistul român Torok Zsolt (45 de ani) a fost găsit mort, astăzi, în zona Vârfului Negoiu. Cel care a doborât mai multe recorduri în alpinismul românesc şi mondial a fost întotdeauna un susţinător al mişcării şi al ideii că muntele nu este un ucigaş, iar accidentele se întâmplă după erori umane.
Facebook Torok Zsolt

Pe site-ul personal, Torok Zsolt se descria ca fiind „hotărât, curajos, calculat şi precaut”, câteva atribute necesare pentru a ajunge la performanţele arădeanului, care a urcat cinci vârfuri în Himalaya. De asemenea, acesta mai puncta că se ghida în carieră după principiul "Ascensiunea nu are rost dacă nu îţi place şi nu o trăieşti din plin".

În urma tragediei din Munţii Retezat, din aprilie 2017, când doi copii, campioni la alpinism, au murit surprinşi de o avalanşă, Torok Zsolt a spus că astfel de accidente se întâmplă din cauza erorilor umane şi că „muntele nu este un ucigaş”.

„Alpinismul se practică în toate ţările europene şi mai ales în ţările avansate, mai puţin în ţările din lumea a treia. (...) Dacă se întâmplă un accident în oricare domeniu, consultaţi specialiştii în primul rând. Cu experienţă de 30 ani în domeniu, vă spun că accidentele se întâmplă din cauza erorii umane. Muntele nu este nici ucigaş, nu îşi ia tributul. Oamenii fac greşeli, iar pentru a demonstra asta puteţi consulta statistica poliţiei rutiere”, a scris alpinistul, în aprilie 2017, care se afla, la acel moment, în Himalaya.

 

Torok Zsolt: „Am avut încredere în îndoielile noaste”

 

Torok era de părere că fiecăruia i se poate întâmpla asta oricând şi „ce ne-a scăpat, pe lângă ocrotirea divină, este faptul că am avut încredere în îndoielile noaste", a mai arătat Torok Zsolt.

De asemenea, alpinistul era un mare iubitor al câinilor Husky, cu care adesea ieşea la plimbări. Într-o postare făcută la începutul lunii august a acestui ai, Torok Zsolt sublinia importanţa mişcării atât pentru oameni, cât şi pentru animale.

„Husky aşteaptă să pornească. Pentru ei mişcarea este elementară, aşa cum ar fi şi pentru oameni. Oamenii ştiu ce fac atunci când refuză mişcarea, animalele însă nu decid singuri. De noi depinde ce viaţă au, la fel cum de noi depinde şi ce viaţă avem noi. Cred că una din lecţiile cele mai importante ce am învăţat până acum este asta. Eu decid, de mine depinde”, a scris Torok, pe Facebook, ataşând o fotografie cu câinii săi.

 

Zsolt a urcat cinci vârfuri în Himalaya

 

În 2016, Torok Zsolt a urcat cinci vârfuri în Himalaya, iar în trei dintre ascensiuni i-a fost alături Vlad Căpuşan.

Cei doi au realizat în 2016 în Himalaya două premiere naţionale şi o premieră mondială, în acest caz fiind primii oameni care au ajuns pe Peak 5 din regiunea Makalu, un munte înalt de 6.421 de metri, care nu a mai fost urcat de nimeni până în acel moment, în condiţiile în care vârful a fost deschis ascensiunii în 2003.

În 2013, Torok Zsolt a condus expediţia românească ce a ajuns pe Nanga Parbat, 8.126 de metri, considerată cea mai mare performanţă în alpinismul românesc. Zsolt Torok este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi alpinşti români la nivel mondial, realizator al mai multor premiere. Printre altele, a fost pe Maratonul Marilor Pereţi, Trilogia Alpilor şi pe K2.

Torok Zsolt avea o experienţă de peste 30 de ani în alpinism, practica schi de la vârsta de 5 ani şi era un fan al atletismului, ciclismului, gimnasticii sau al canotajului încă din anii de liceu. În plus, arădeanul practica ciclismul montan din 1999.

 

Premiile obţinute de Torok

 

Torok a fost autorul filmelor "Sunetul liniştii", "Cerro Aconcagua" şi "Maratonul Marilor Pereţi (pe urmele legendelor)", realizate împreună cu Sandor Szilard. A mai contribuit la filmul realizat de Cristian Tecu "Trei frienduri în Petit Dru" şi a realizat împreună cu Cristian Tzecu pelicula "Cu ochii mari Himalaya".

Printre premiile obţinute de Torok se mai numără "Titlul de excelenţă sportivă" din partea Primăriei Aradului, în 2007, distincţia de "Sportiv al anului 2009", din partea Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă, la categoria Alpinism Tehnic Extern, distincţia de "Sportivul Anului 2011", acordat de FRAE, pentru proiectul Maratonul Marilor Pereţi, Trofeul CAR (Club Alpin Român), pentru expediţia anului 2011 şi proiectul Maratonul Marilor Pereţi, dar şi premiul special la Gala Sportului Arădean, acordat de Primăria Municipiului Arad.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel