Potrivit surselor guvernamentale citate de Antena 3, alocațiile ar urma să ajungă la 255 de lei, de la 243 de lei cât sunt acum, o creștere de 12 lei.
Alocația a fost majorată la 600 de lei pentru copiii de până la 2 ani, începând cu luna ianuarie 2022. De asemenea, alocația de stat a crescut la 243 lei pentru copiii cu vârstă între 2 și 18 ani, dar și după această vârstă pentru tinerii care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora. Alocația de stat nu va mai suferi modificări pe parcursul acestui an, însă OUG 126/2021 stabilește că alocația copii va fi indexată din oficiu, începând cu ianuarie 2023, cu rata medie anuală a inflației comunicată de INS.
În cazul copiilor născuți în străinătate, părinții trebuie să depună un dosar pentru alocație la primăria localității pe a căror rază teritorială își au domiciliul sau reședința, după caz, reprezentanții legali ai copiilor.
Ce acte sunt necesare pentru dosarul de alocație:
1.Cerere pentru acordarea alocației de stat pentru copii semnată de către reprezentantul legal al copilului; 2.Documente justificative: copia certificatului de naștere al copilului (transcris dacă este cazul) și al actului de identitate al reprezentantului legal, documentele din care să rezulte situația juridică a copilului față de reprezentantul legal și documente justificative, care să ateste faptul că minorul a beneficiat / nu a beneficiat în spațiul UE de prestații sociale. Dacă se dorește efectuarea plății beneficiului social într-un cont bancar se atașează un extras de cont al reprezentantului legal. Plata dreptului la beneficii familiale în România, se va acordă în funcție de situația în care se găsesc membrii familiei și ținând cont de regulile de prioritate prevăzute de Regulamentul European CE nr. 883/2004.
Data la care alocația copiilor intră alocația pe card poate să varieze în anumite situații. Plata alocației de stat pentru copii se realizează prin mandat poștal sau transfer bancar în cont curent personal sau cont de card. Legal nu este stabilită o dată pentru intrarea alocațiilor pe cardul părinților, însă, de obicei, banii intră pe dată de 8, pentru luna anterioară. Dacă dată de 8 cade în weekend, există posibilitatea că banii să între în cont vinerea sau lunea.
Schimbare cont alocație copil
Părinții care doresc să schimbe contul în care primesc alocația copilului trebuie să aibă asupra lor un extras din contul respectiv, cu care să meargă la "Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului". Acolo vor depune o cerere de virare a alocației în contul specificat.
Schimbare adresa alocație copil
În cazul în care familia se mută și adresa se schimbă, iar părinții vor să primească alocația prin poștă, aceștia trebuie să meargă la Direcția muncii, birou sau compartiment "Alocații copii" și să aibă asupra lor o copie după cartea de identitate cu nouă adresa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News