Alexandru Cumpănașu a declarat că raportul INML transmis, luni, către DIICOT și care arată că dinții și oasele identificate în butoiul din casa lui Gheorghe Dincă conțin ADN-ul Alexandrei Măceșanu, cu o probabilitate de 99,93%, nu schimbă cu nimic situația existentă.
„Nu e nicio noutate. Practic, INML nu face altceva decât să transmită acest raport final pe baza acelui raport intermediar de 99,99%. Dar într-adevăr acest raport final ne dă posibilitatea nouă, ca familie, să mergem către DIICOT, să cerem o ordonanță de la procurori să putem face o contraexpertiză. Am îndoieli mari. Gândiți-vă că în cronologia pe care Ministerul Sănătății a prezentat-o. Oamenii au făcut acest test ADN într-un timp record”, spune Cumpănașu.
Potrivit acestuia, dincolo de faptul că nu are încredere în rezultatul INML, familia Alexandrei Măceșanu trebuie să aibă certitudinea că Alexandra este vie sau moartă.
„Putem și noi, la limita legală, cred că acum se fac 30 de zile de când au spus că ne dau acest raport legal. (...) În baza raportului o să ne adresăm DIICOT-ului astfel încât să obținem o ordonanță a procurorului prin care să putem să cerem o expertiză internațională față de această expertiză a celor de la INML. Nu e vorba doar de neîncredere. E vorba și de certitudinea unei familii că până la urmă dacă plâng își plâng copilul lor și nu copilul altora”, a spus Cumpănașu.
DIICOT anunță că raportul final al INML, transmis luni procurorilor, arată că dinții și oasele identificate în butoiul din casa lui Gheorghe Dincă conțin ADN-ul Alexandrei Măceșanu, cu o probabilitate de 99,93%.
„În cursul acestei zile, Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” a transmis DIICOT – Structura Centrală raportul de expertiză medico-legală prin examen ADN – expertiză genetică judiciară – în ceea ce privește pe victima minoră M.A.M. Din concluziile raportului de expertiză medico – legală rezultă faptul că, analiza genetică a probelor biologice de os, reprezentată de elemente dentare selectate din coletul cu fragmente osoase, găsite cu ocazia cercetării la fața locului în cenușa din butoiul metalic de la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe, a condus la evidențierea unui profil ADN unic, aparținând unei persoane de sex feminin”, transmite DIICOT, printr-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News