Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Adrian Năstase, furios pe PSD. Mesaj DUR la adresa partidului
WhatsApp
Adrian Năstase este furios pe PSD. El a publicat un text în care și-a expus toate nemulțumirile referitoare la PSD. Printre altele, acesta spune că nu a fost invitat la congresul de anul acesta, nici la cele din urmă cu doi ani. Totodată, Năstase menționează că nu i-a mulțumit nimeni pentru obținerea celor două mari sedii ale partidului. 

 

"M-a vizitat, ieri, un vechi prieten, cu care am făcut o lungă plimbare prin parcul de la Statuia Aviatorilor.

-Ai fost invitat, sâmbătă, la congresul amânat al lui Ciolacu? m-a intrebat el abrupt.

– Nu, i-am răspuns.

-Dar la congresul, de anul trecut, al lui Dăncilă?

-Nu, n-am fost invitat.

-Ai fost, poate, invitat la congresul lui Dragnea, din 2018?

-Nu, nici la el.

-A criticat cineva din conducerea „partidului integrării" decizia lui Iohannis de retragere a decoratiei acordată tie in 2002, pentru „fapte de arme", legate de NATO si UE?

-Doar Codrin Stefănescu.

-in 2012, ai fost condamnat, fără probe directe si prin rationamente logico-juridice, pentru afise si căciulite distribuite in campania parlamentară si prezidentială din 2004. Ai fost condamnat să plătesti pentru acea campanie – care era si a partidului – aproximativ 350000 euro. S-a oferit partidul să contribuie cu ceva la acea sumă?

-Nu, nu s-a oferit.

-Inteleg insă că, din acest motiv, al unui proces politic legat de finantarea partidului, partidul, modificând statutul, nu-ti mai permite să fii membru al PSD – partid al cărui fondator esti, de la momentul 2001. Corect?

-Da.

-Acum, mai inteleg, conform unei decizii recente a partidului, DNA poate decide suspendarea liderilor PSD din organizatie deschizând, simplu, un dosar de urmărire penală, cum s-a intâmplat in cazul Sorina Pintea. S-a luat aceeasi hotărâre si in cazul Ion Iliescu?

-Nu cred. Desi decizia de suspendare a celor impotriva cărora s-a deschis un dosar penal s-a luat chiar in ziua in care Ion Iliescu a implinit 90 de ani.

-Impreună cu mai multi colegi, ati cumpărat, cu 250000 euro, un sediu pentru Institutul „Sincai", pe strada Negustori. Ti-a multumit cineva pentru asta?

-Nu. Oricum, Institutul nu mai functionează.

-Ti-a multumit cineva pentru obtinerea sediului central din Kiseleff 10?

-Nu.

-Dar pentru cel din Ion Ionescu de la Brad?

-Nu-mi amintesc.

-In calitate de asociatie de utilitate publică si important think-tank, Fundatia Europeană Titulescu, al cărui presedinte esti, avea dreptul la sustinere financiară din partea institutiilor statului. A beneficiat Fundatia de finantări de la stat in perioada guvernărilor PSD?

-Nu. De fapt, FET nu a mai beneficiat de astfel de finantări din 2005.

-Este adevărat că la alegerile prezidentiale din 2009, in Prahova, Geoană – care organizase „noaptea cutitelor lungi", de la Confort – a câstigat doar in circumscriptia Mizil, in care erai deputat?

-Da. Era candidatul partidului.

-Iar la Confort s-a votat să-ti dai demisia (!) de la Cameră. Ulterior, ai fost achitat in Dosarul Mătusa Tamara. Ti-a cerut cineva scuze?

-Nu, dar am candidat in 2008 la presedintia Consiliului national si am câstigat desi mi se pusese un contra-candidat.

– In 2005, la Congres, după alegeri, nu ai vrut să candidezi la presedintia partidului ca să nu-ti calci cuvântul dar ti s-a pus si atunci un contra-candidat.

-Asa este.

-In turul al doilea, la alegerile prezidentiale din 2004, in Caras-Severin, in Olt, in Iasi ai obtinut mai putine voturi decat in turul intâi. In alte judete ai avut scăderi importante – Bucuresti, Constanta, Arges, Bacău, Brăila, Dolj, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vrancea. „Baronii" partidului aveau deja sacii in cărută după turul intâi (parlamentare)?

-E clar că unii dintre ei au oprit motoarele...

-Mai am intrebări...

-Nu, multumesc. Au fost suficiente.

Stii ce concluzie se deprinde din dialogul nostru – mi-a spus amicul meu – esti foarte incăpătânat!" este mesajul lui Adrian Năstase. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel