Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Accident TRAGIC între un TIR şi un microbuz cu ROMÂNI. ZECE oameni au MURIT în urma impactului
WhatsApp
Accident grav de circulaţie produs sâmbătă dimineaţa pe DN 2A Slobozia-Urziceni, în zona localităţii Sfântu Gheorghe, comuna Balaciu, între un tir şi un microbuz de transport pasageri. Acesta a fost provocat de faptul că şoferul tirului a intrat pe contrasens, intrând în plină coliziune cu microbuzul de călători.

"Cercetările sunt îngreunate doarece ambii şoferi au decedat", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa, subinspectorul Ludmila-Marina Dascălu.

De asemenea, reprezentantul IPJ Ialomiţa a precizat că numărul persoanelor decedate în urma accidentului dintre un microbuz de pasageri a crescut la zece, unul dintre răniţii grav transportaţi la spital decedând. De asemenea, alte şapte persoane au fost rănite şi transportate la spital, a mai precizat sursa citată.

ISU Ialomiţa anunţase anterior că bilanţul victimelor se ridică la 18, fiind vorba de 9 morţi şi 9 răniţi.

Potrivit IGSU, trei dintre răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Slobozia, fiind conştienţi. Cinci dintre aceştia au fost direcţionaţi către secţiile de urgenţă ale spitalelor Bagdasar şi Floreasca din Bucureşti.

La faţa locului au acţionat de urgenţă peste 40 de pompieri, paramedici SMURD şi personal medical al Serviciului Ambulanţă cu 19 autospeciale de intervenţie şi ambulanţe.

Accidentul s-a produs în jurul orei 5,00. Încă din primele informaţii furnizate de apelantul la 112, s-a comunicat că este vorba de un număr mare de victime, sens în care a fost imediat activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Ialomiţa, mai precizează informarea IGSU.

Circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri ale DN 2A în zona producerii accidentului, fiind reluată în jurul orei 7,30, potrivit Centrului INFOTRAFIC al IGPR.

Autorităţile din judeţul Ialomiţa au declanşat sâmbătă dimineaţa Planul Roşu de Intervenţie în cazul accidentului rutier între un microbuz cu pasageri şi un tir petrecut pe DN 2A.

Reprezentanţii ISU Ialomiţa au comunicat că Planul Roşu de Intervenţie a fost activat la ora 5,15, fiind vorba de un număr mare de victime rămase încarcerate.

Din partea ISU Ialomiţa s-a intervenit la faţa locului cu trei autospeciale de apă şi spumă, două de descarcerare, trei echipaje SMURD, a autospecială de transport personal şi victime multiple (ATPVM). Au fost trimise la faţa locului şi cinci ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Ialomiţa.

De asemenea, au fost solicitate în ajutor şi forţe ale ISU Bucureşti-Ilfov, fiind trimise la faţa locului o autospecială de terapie intensivă, două echipaje SMURD şi două autospeciale de transport personal şi victime multiple. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel