Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UPDATE. Accident grav la 2 Mai, între un autocar și un autoturism; 27 de persoane implicate: Planul roșu de intervenție a fost activat
WhatsApp
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 16 februarie a.c., aproape de punctul de trecere frontieră Vama Veche, acolo unde a avut loc un accident rutier între un autocar și un autoturism. 24 de persoane - 21 de adulți și 3 copii erau în Autocar și 3 persoane în autoturism.
Foto: ISU Dobrogea

Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. 

Potrivit primelor informații, este vorba despre un accident rutier petrecut între un autoturism și un autocar, două victime fiind încarcerate.  

Intervine Detașamentul Mangalia cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, descarcerarea, autospeciala de transport victime multiple. În sprijinul forțelor din teren, au fost alocate și 2 ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță.  În sprijin, se deplasează și un echipaj SMURD C1.

În urma impactului, 3 persoane - 2 adulți și un minor în vârstă de 11 ani - din autoturism primesc îngrijiri de la echipajele medicale. Victimele din autoturism sunt conștiente și cooperante. 

În autocar se aflau 24 pasageri, dintre care 3 minori și 21 adulți. În urma efectuării tirajului, niciun pasager din autocar nu necesită îngrijiri medicale.

Planul Roșu a fost activat la ora 18:05.

Din informațiile primite, cele 3 persoane aflate în autoturism necesită îngrijiri medicale. 

UPDATE.  Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul accidentului rutier petrecut vineri seară, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, în care au fost implicate un autocar cu 24 de pasageri şi un autoturism, informează IPJ Constanţa. Autocarul şi autoturismul au intrat în coliziune în condiţiile în care ambele circulau în acelaşi sens. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat, printr-un comunicat de presă, că în jurul orei 17,50, poliţişti din cadrul Serviciului de Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe drumul naţional DN 39, în apropiere de Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, s-a produs un accident rutier.

'Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 54 de ani, şi un autocar, condus de un bărbat, de 52 de ani, care ar fi circulat în aceeaşi direcţie', se arată în comunicat.

Conform IPJ, în urma accidentului rutier au fost răniţi o femeie, de 20 de ani, şi un minor, de 11 ani, pasageri în autoturism. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatele etilotest şi drug-test, în vederea stabilirii alcoolemiei şi a indiciilor cu privire la eventuala prezenţă a substanţelor psihoactive, rezultatele fiind negative.

'În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă', a mai informat IPJ Constanţa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel