Potrivit polițiștilor, cei doi șoferi și fiul unuia dintre ei, un copil de patru ani, au fost răniți, marți, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un TIR, în localitatea Vlăduleni, din județul Gorj.
„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat de 46 de ani, din comuna Turcinești, conducea o autoutilitară cu semiremorcă din direcția Rovinari către Bâlteni, nu ar fi redus viteza și ar fi intrat un coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 67 de ani, din comuna Bâlteni, lovindu-l în partea din spate. Ultimul autoturism se deplasa în aceeași direcție și urma să efectueze un viraj la stânga. În urma impactului, șoferul de 46 de ani și fiul său, de patru ani, care se afla în autoutilitară, precum și cel de-al doilea șofer au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Ambii șoferi au fost testați cu etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările, întocmind dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News