Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Accident GRAV în Argeș: Un bărbat a murit, iar doi adulți și doi copii au ajuns la spital
WhatsApp
Un bărbat a murit și patru persoane, dintre care doi copii, au ajuns la spital în urma unui accident produs sâmbătă pe o șosea din județul Argeș. Alte trei persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Accidentul a avut loc în localitatea Rociu la intersecția drumurilor județene 703 și 503.

Potrivit primelor informații, un bărbat de 72 de ani, care conducea un autoturism din direcția Căteasca către Rociu a intrat în coliziune cu altă mașină, condusă din direcția Slobozia către Oarja, de un bărbat de 41 de ani, din Bradu.

În urma impactului, șoferul primului autoturism a rămas încarcerat și ulterior a decedat. Alte patru persoane, dintre care doi copii, din aceeași mașină, au fost rănite.

Alte 3 persoane au fost monitorizate la fața locului și nu au fost transportate la spital.

Polițiștii rutieri sunt încă la fața locului și efectuează cercetări în cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel