Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
41 de cetăţeni străini, scoşi sub escortă din ţară cu interdicţie de a reveni timp de cinci ani
WhatsApp
Poliţiştii de la imigrări au scos din ţară sub escortă, vineri, 41 de cetăţeni străini care se aflau în custodia autorităţilor române, persoanele respective primind şi interdicţia de a mai intra în România timp de cinci ani.

În componenţa grupului se aflau 37 de adulţi, două femei şi 35 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, precum şi patru minori însoţiţi de unul dintre părinţi, conform unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul General pentru Imigrări și citat de Agerpres.

Dintre cei 41 de migranţi, 39 au fost depistaţi în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în România din Serbia, în luna iulie, iar ceilalţi doi în luna februarie.

Migranţii s-au aflat în această perioadă în Centrul de Cazare a Străinilor luaţi în Custodie Publică (CCSCP) Arad, „iar pe durata menţinerii măsurii custodiei publice, poliţiştii de imigrări au desfăşurat toate demersurile necesare îndepărtării sub escortă”, conform procedurii prevăzută de Acordul de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană şi Republica Serbia.

Poliţiştii de imigrări din cadrul CCSCP i-au escortat pe străini până la punctul de trecere a frontierei de stat pentru a fi transferaţi autorităţilor din Serbia. Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele lor a fost instituită măsura de nepermiterea intrării în România, pentru o perioadă de cinci ani.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel