Cetățenii străini au fost descoperiţi în urma unei acţiuni efectuate de către poliţişti de frontieră, agenţi din cadrul Poliţiei oraşului Nădlac şi agenţi de la Poliţia Autostrăzi, pentru prevenirea migraţiei ilegale în zona de competenţă.
"Pe parcursul misiunii, în PTF Nădlac II, pe sensul de ieşire din ţară, a fost verificat un automarfar, condus de un cetăţean turc, ce transporta piese auto pentru o societate comercială din Germania.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au deschis compartimentul pentru marfă al mijlocului de transport, iar în interior au fost depistate ascunse 29 de persoane.
În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Siria şi Irak şi intenţionau să ajungă în state din vestul Europei", a informat, marţi, Poliţia de Frontieră Arad.
În acest caz se fac cercetări pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, scrie Agerpres.
De asemenea, și în urmă cu câteva zile, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat opt cetăţeni străini, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, în două mijloace de transport special amenajate pentru a transporta persoane ascunse.
Potrivit Poliției de Frontieră, "la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat, pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni bulgari, unul dintre ei fiind șofer al unui autovehicul înmatriculat în Bulgaria, iar celălalt în calitate de pasager, declarând că se deplasează pe ruta Bulgaria-Germania.
În urma efectuării controlului, au fost descoperiţi, ascunşi într-un loc special amenajat, între bancheta din spate și spațiul destinat transportului de bagaje, trei cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt doi cetățeni din Siria și un cetățean din Kârgâzstan".
De asemenea, două ore mai târziu, la acelaşi punct de trecere a frontierei, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui microbuz condus de un cetăţean bulgar.
Astfel, polițiștii au descoperit, într-un loc special amenajat, între bancheta din spate și spațiul destinat transportului de mărfuri, cinci cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că aceștia sunt cetățeni care provin din Siria.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, informează Poliția de Frontieră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News