Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zelenski şi Biden au discutat, marți, la telefon: "Trebuie să îl oprim pe agresor cât mai repede"
WhatsApp
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi "oprirea agresorului" rus "cât mai repede posibil", în cadrul unei discuţii telefonice cu omologul său american Joe Biden, în care cei doi lideri au discutat şi despre "intensificarea" ofensivei ruse, relatează AFP.

"Am avut o discuţie cu preşedintele american (...) Trebuie să îl oprim pe agresor cât mai repede posibil", a scris Zelenski pe Twitter după această discuţie, în a şasea zi a invaziei ruse din Ucraina.

S-a discutat de asemenea şi despre "intensificarea de către Rusia a atacurilor asupra unor locuri folosite de civili în Ucraina, inclusiv bombardamentele de astăzi din apropierea memorialului de la Babi Yar dedicat Holocaustului", se arată într-un comunicat al Casei Albe.

În cadrul convorbirii, cei doi preşedinţi au discutat în special despre sancţiunile occidentale împotriva Rusiei şi despre ajutorul furnizat de SUA şi de alte ţări Ucrainei în materie de apărare, a adăugat Zelenski.

Aceste sancţiuni "au deja un impact asupra economiei ruse", a afirmat Casa Albă.

Această conversaţie telefonică survine într-un moment în care Ucraina se confruntă cu o ofensivă militară de anvergură din partea Rusiei, care pare să îşi fi intensificat asaltul asupra capitalei Kiev şi asupra celui de-al doilea oraş al ţării, Harkov, situat în est.

Cinci persoane au fost ucise şi alte cinci rănite într-un atac rus care a avut loc marţi asupra turnului televiziunii din Kiev, conform autorităţilor ucrainene.

Acest turn se află în acelaşi cartier cu memorialul de la Babi Yar, râpa unde naziştii au împuşcat mortal peste 30.000 de evrei în două zile în 1941. Acest loc este în prezent un spaţiu memorial important.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel