Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zegrean, despre revocarea lui Lazăr: "Nu sunt motive. Sunt mulţi procurori care au lucrat şi în timpul comunismului"
WhatsApp
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a comentat cererea lui scrisoarea lui Călin Popescu Tăriceanu, în care îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să îl revoce pe procurorul general al României. Înre timp, Augustin Lazăr a dezminţit acuzaţiile care i se aduc, cum că ar fi făcut poliţie politică.

În contextul în care în presă au apărut informaţii cum că procurorul general, în perioada comunistă, a refuzat de două ori eliberarea din închisoare a unui disident, şeful ALDE i-a cerut lui Klaus Iohannis să îl revoce imediat pe Augustin Lazăr.

Fostul şef al CCR susţine că scrisoarea lui Călin Popescu Tăriceanu este un demers politic şi că nu sunt motive întemeiate pentru revocarea lui lazăr.

"Este o solicitare pur politică pentru că ăsta nu este un motiv suficient să fie revocat din funcţie. Probabil că dacă se cunoştea dinainte, nu ar fi fost numit în funcţia de procuror general. Dar acum, când mai are o săptămână sau două de stat în funcţia asta, ce rost mai are revocarea. Oricum, procedura de revocare a fost pornită ţi încă nu este finalizată. Deci domnul Tăriceanu bate la porţi închise în situaţia aceasta", a declarat Augustin Zegrean, la Digi24.

 

A. Zegrean: E plină ţara de procurori care au lucrat şi în timpul comunismului

 

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a declarat că deşi Lazăr a condus comisia care a dat avizul negativ pentru disidentul politic în cauză, decizia de fapt nu îi aparţinea lui, ci instanţei de judecată.

"Nu vreau să îi iau apărarea domnului procuror general pentru că nu am niciun interes, dar este plină ţara de procurori care au făcut astfel de acte în timpul regimului comunist. Nu este singurul procuror care a mai rămas de pe vremea comunismului, care a lucrat şi sub comunism şi care participa la astfel de comisii. Nu el hotăra acolo, el nu vorbea. Şi înainte, pe vremea comunismului, măsurile acestea erau date de judecător, nu de procuror. El dădea doar un aviz şi instanţa pronunţa. (...) Măsura putea fi contestată la instanţa de judecată", a mai spus Augustin Zegrean la Digi24.

Fostul şef al CCR a mai subliniat că, în timpul comunismului, nimeni nu lua în seamă drepturile omului şi astfel de decizii se luau frecvent.

"Ce să zic, nu e bine ce a făcut, nu ar putea să spună nimeni că e bine ce a făcut. Dar la vremea aceea, erau lucruri normale. Sigur că astăzi par lucruri anormale şi nici atunci nu trebuia să fie lucruri normale dar aşa se întâmpla. pentru că şi atunci drepturile fundamentale erau recunsocute de Consituţie, dar nimeni nu dădea doi bani pe ele".

 

A. Zegrean: Mi se pare exagerat că vrea să candideze pentru un nou mandat

 

În încheiere, Augustin Zegrean a mai comentat şi decizia actualului procuror general de a candida pentru un nou mandat.

"Asta mi se pare un pic exagerată atitudinea lui aici. Pe de-o parte se cere de către Ministerul Justiţiei revocarea lui, pe de altă parte el se înscrie la un nou concurs pentru a rămâne pe funcţie, concurs care va fi organizat în acelaşi Minister al Justiţiei şi de acelaşi ministru care cere revocarea lui. Are curaj domnul Lazăr", a mai precizat Augustin Zegrean pentru Digi24.

Între timp, un cercetător de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), a publicat pe Facebook documente care arată că Augustin Lazăr nu a făcut poliţie şi că au fost încurcate numele. Istoricul Mădălin Hodor susţine că disidentul Iulius Filip a fost anchetat de lt. col. Lazăr Gheorghe, nu de Augustin Lazăr.

Augustin Lazăr a calificat, la rândul său, aceste acuzaţii drept o campanie de dezinformare la adresa sa.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel