Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vouchere de aproape 50 de euro pentru cei conving alte persoane să se vaccineze împotriva COVID-19, în Elveția
WhatsApp
Elveţia oferă cupoane-cadou persoanelor care-i conving şi pe alţii să se vaccineze împotriva COVID-19. Anunțul făcut vineri de guvern face parte din eforturile autorităților de a creşte rata de vaccinare.

Fiecare persoană nou vaccinată va fi rugată să numească persoana care i-a convins să se vaccineze, a precizat guvernul, acea persoană urmând să primească un bon valoric de 50 de franci elveţieni (46,4 de euro) pentru sprijinul acordat campaniei, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Autorităţile locale vor decide unde va putea fi folosit voucher-ul, spre exemplu la cinematografe sau restaurante.

„Toată lumea poate contribui la convingerea unui prieten, vecin, coleg de muncă, membru al familiei de beneficiile vaccinării. Cooperarea populaţiei trebuie răsplătită”, a precizat Guvernul.

Elveţia are una dinte cele mai scăzute rate de vaccinare din vestul Europei, doar 58% din populaţia de 8,7 milioane de locuitori fiind vaccinată cu schemă completă.

Vouchere de aproape 50 de euro pentru cei conving alte persoane să se vaccineze

 

Ţara a primit 11,9 milioane de doze de vaccin până în prezent şi a administrat 10,4 milioane de doze. Au existat numeroase proteste față de campania de vaccinare organizate de grupări anti-vaccin.

Deşi numărul cazurilor de coronavirus este în scădere în Elveţia, guvernul a spus că situaţia din saloanele de terapie intensivă rămâne critică.

Având în vedere numărul ridicat de persoane neimunizate, precum şi varianta Delta, foarte contagioasă, există în continuare un risc semnificat al unui noi val de infectare în timpul lunilor de toamnă şi iarnă, care ar putea supraaglomera spitalele, au mai precizat autorităţile.

Guvernul, care va cheltui 150 de milioane de franci elveţieni în această campanie, plănuieşte o săptămână dedicată vaccinării la nivel naţional, preconizând instalarea a 170 de centre mobile de vaccinare.

Elveţia şi principatul învecinat Liechtenstein au raportat peste 840.000 de cazuri de COVID-19 şi 10.713 decese.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
31 oct 2023, 12:34
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel