Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vouchere de 7.000 de euro pentru anumite categorii de români. Solomie: Un „grup“ de 1.000.000, "cel mai vulnerabil dintre cei vulnerabili"
WhatsApp
Aproximati 1.000.000 de români, considerați "cel mai vulnerabil dintre cei vulnerabili", ar putea beneficia de majorarea sumelor pe care le primesc drept sprijin de la stat. Până acum, aproximativ 3.200 dintre persoane au primit efectiv voucherele respective.
Italia. Două familii de români au fost denunțate: încasau ilegal un venit de cetățenie de 500.000 de euro

Aproape 3.200 de persoane cu dizabilităţi au primit vouchere pentru tehnologia asistivă, iar prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială vrem să mărim valoarea voucherului de la 5.000 de euro la 7.000 de euro, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, Monica-Violeta Solomie, la o conferinţă de specialitate

Aceasta a arătat că intenţia este şi de a lărgi gama de tehnologie, care va putea fi accesibilă atât copiilor, cât şi persoanelor adulte, inclusiv celor care au deja un loc de muncă sau care se apropie de ieşirea la pensie.

"Tocmai am încheiat unul dintre proiectele care a vizat angajabilitatea, creşterea angajabilităţii persoanelor cu dizabilităţi. Partea noastră a fost asigurarea tehnologiei asistive, proiect în care aproape 80% dintre indicatori i-am atins. În unele situaţii indicatorii au fost mai mult decât 100% atinşi, în altele mai puţin. Culmea, indicatorul cel mai puţin atins a fost cel al adaptării locului de muncă. Doar cinci angajatori de la nivel naţional au solicitat şi au obţinut finanţare pentru adaptarea locului de muncă, deşi locul de muncă adaptat reprezintă una dintre pârghiile principale pentru menţinerea unui loc de muncă de către persoanele cu dizabilităţi. De ce spun că proiectul a fost totuşi unul de succes? Pentru că pentru prima oară s-au acordat vouchere şi s-a decontat tehnologia asistivă atât de necesară persoanelor care întâmpină bariere de mediu, bariere de comunicare, bariere în informaţie. La momentul acesta, pot să vă spun că aproximativ 3.200 dintre persoane au primit efectiv voucherele respective. Noi ne-am gândit iniţial la un număr de 4.000 de persoane. Proiectul acesta intenţionăm să-l continuăm la un nivel mult mai apropiat de cerinţele şi aşteptările beneficiarilor noştri. Prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială vrem să mărim valoarea voucherului de la 5.000 euro la 7.000 de euro şi, mai ales, să lărgim gama de tehnologie asistivă pe care o vom furniza. Iar ca un lucru foarte bun, tehnologia va putea fi accesibilă atât copiilor, cât şi persoanelor adulte cu dizabilităţi, inclusiv cele care au deja un loc de muncă sau care se apropie de ieşirea la pensie", a spus Monica-Violeta Solomie.

Aproximativ un milion de români în această situație



Potrivit acesteia, numărul persoanelor cu dizabilităţi se ridică la aproape 1.000.000 şi constituie grupul "cel mai vulnerabil dintre cei vulnerabili".

"Vulnerabili, pe de o parte, nu atât datorită handicapului, deşi şi aceasta este o mare problemă, ci din cauza condiţiilor în care trăiesc, mulţi la limita sărăciei, la limita educaţiei sau chiar în absenţa acesteia, mulţi fără sprijin, fără locuri de muncă în primul rând, fără locuinţe, mulţi cu părinţii în vârstă, aflaţi în prag de epuizare fizică şi psihică, care îşi continuă munca zi de zi alături de copiii lor. Într-adevăr, în jur de 17.000 de persoane se află în sistemul rezidenţial, dar restul, peste 800.000, se află afară, în comunităţi, şi totuşi nu-i vedem. Nu-i vedem în primul rând din cauza lipsei infrastructurii, în al doilea rând din cauza lipsei educaţiei, a oportunităţilor, a locurilor în care să poată fi vizibili, să poată fi auziţi: muncă, şcoală, comunitate", a susţinut ea, citată de Agerpres.

În ceea ce priveşte dezinstituţionalizarea, preşedintele Autorităţii a subliniat că acesta nu este o reformă, ci este un proces, întrucât reforma ar însemna integrarea efectiv în comunitate.

"Este o mică etapă. Etapa cu provocările cele mai mari o constituie însă prevenţia instituţionalizării şi lucrul acesta îl ştiu foarte bine Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi furnizorii privaţi la uşile cărora bat în fiecare zi persoane, cerând sprijin în instituţii, deşi instituţiile ar trebui să fie ultimul loc, ultima soluţie la care să apeleze atunci când comunitatea nu are nimic să le ofere. În afară de faptul că am propus o reglementare, eu zic revoluţionară, pentru actualul sistem, dar de la care nu vrem să ne dezicem, şi aceasta este Legea 7 de anul acesta, trebuie să venim cu soluţii practice şi pragmatice mai ales, foarte rapide. Sistemul acesta a fost - şi rămâne în continuare - unul dintre cele mai puţin finanţate, slab finanţate din sistemele de asistenţă socială. Chiar dacă sumele par mari, atunci când împarţi sumele pentru fiecare cetăţean, pentru fiecare persoană, constaţi că acele sume reprezintă extrem de puţin. Gândiţi-vă că o indemnizaţie la gradul grav nu ajunge la valoarea de 600 lei pe lună, iar cazurile se înmulţesc cu fiecare lună. În astfel de situaţii, categoric a trebuit să ne uităm spre oportunităţile pe care comunitatea le poate asigura", a continuat Solomie.

Locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilități



Un alt lucru spre care ANPDPD s-a uitat în toată această perioadă a fost ce anume ar determina o persoană cu dizabilităţi să îşi caute şi să-şi păstreze un loc de muncă.

"Persoanele cu dizabilităţi vor să convingă, vor să demonstreze care este cu adevărat valoarea lor şi, mai ales, vor să facă parte din comunitate. În condiţiile acestea, ne-am orientat spre două categorii. Pe de o parte, spre grupul celor mai vulnerabili, al acelor persoane care sunt greu angajabile, cu dizabilităţi severe, pentru care, pe lângă nevoia de servicii de angajare, este nevoie de servicii de suport, servicii de sprijin şi pentru care nu întotdeauna angajatorul are răbdare, timp şi oameni calificaţi", a susţinut şeful ANPDPD.

Ea a îndemnat societatea civilă de profil să participe la îmbunătăţirea legislaţiei subsecvente, mai ales că, prin aceasta, se introduce acordarea unui stimulent de inserţie în muncă, prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială.

A doua categorie de persoane pe care ANPDPD le-a luat în calcul sunt persoanele care au potenţial de antreprenoriat, pe care doreşte să le susţină, să le formeze şi, mai ales, să-l încurajeze.

"Persoane cu dizabilităţi trebuie să demonstreze că într-adevăr pot să fie buni angajatori, pot conduce afaceri, pot organiza activităţi de muncă şi pentru alţi semeni ai lor. Sunt două proiecte mari, ambiţioase, în care ANPDPD va fi lider de proiect, dar în care vă invităm să ne fiţi parteneri sub o formă sau alta. La momentul acesta, încet, încet, ne pregătim să creionăm exact legislaţia subsecventă, respectiv hotărârea de guvern de acordare a stimulentului de lucru, şi ne-ar face plăcere să deschidem un grup de lucru împreună cu dvs. exact pe marginea acestui stimulent, tocmai pentru că suma este nouă, ea este asigurată din fondurile europene. Sperăm să devină un lucru zilnic, un beneficiu care să poată fi acordat zilnic din bugetul de stat, la un moment dat. Considerăm că unităţile protejate merită o soartă mai bună, în sensul că ele trebuie să fie valorizate şi să fie pepiniere pentru persoanele cu dizabilităţi, aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc să-şi perfecţioneze abilităţile şi apoi să încerce piaţa liberă. Şi, nu în ultimul rând, dorim să încurajăm atelierele protejate, chiar dacă ele la un moment dat au intrat într-un con de umbră, chiar dacă la un moment dat reglementarea lor nu a putut fi posibilă. Sperăm să fi învăţat ceva din greşelile anterioare", a mai spus Monica-Violeta Solomie, la conferinţa cu tema "Inserţia socio-profesională a persoanelor din categorii vulnerabile prin economia socială", organizată de Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Economie Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel