„Astăzi (joi - n.r.) vom adopta măsuri pentru a asigura cetățenilor români din diaspora dreptul la vot și o mai bună organizare a alegerilor care vor avea loc în această toamnă. Modificăm termenul limită pentru înregistrarea cetățenilor români cu drept de vot în străinătate ca alegători prin corespondență, respectiv ca alegători la o secție de votare organizată în străinătate. Acest termen va fi extins până la 15 septembrie pentru a da posibilitatea cât mai multor români din afara granițelor țării să se înscrie în registrul electoral pentru alegerile prezidențiale din acest an”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern de joi.
Prim-ministrul a mai spus că ordonanța de urgență include măsuri cu privire la președinții birourilor electorale precum și pentru plata indemnizațiilor membrilor din secțiile de votare.
„Pentru o bună organizare a scrutinului din această toamnă, ordonanța de urgență pe care o adoptăm include și măsuri privind desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor votare din străinătate, atribuțiile acestora și asigurăm cadrul legal pentru plata tuturor indemnizațiilor membrilor birourilor de votare”, a conchis Dăncilă.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, că AEP a decis să mențină aplicația de înregistrare deschisă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News