„Vom merge săptămâna viitoare în Parlament să cerem votul pentru guvern. E prea mult spus un «vot de încredere pentru guvern». Este un vot de calibrare si validare pentru o nouă variantă a Cabinetului. Dacă nu trece, venim cu altă variantă până convingem Parlamentul că ţara trebuie totuşi să fie guvernată!", a scris Mihai Fifor, marţi, pe Facebook.
Social-democratul a adăugat că votul în Parlament va fi unul favorabil, iar dovada este incapacitatea opoziţiei să adune o majoritate şi să vină cu o alternativă de guvernare.
„Dar vă spun că votul va fi favorabil! Dovada e chiar incapacitatea cronica a partidelor din opoziţie de a strânge o majoritate şi de a propune o alternativă coerenta la actuala guvernare. Iar dacă majoritatea nu este la ei, înseamnă că tot asediul acesta de mai bine de trei ani asupra guvernării PSD nu este decat ipocrizie şi politicianism de duzină!", a explicat Fifor.
Acesta mai spus că PSD nu fuge de răspunderea guvernării, indiferent câte piedici i se pun din partea preşedintelui Klaus Iohannis şi a opoziţiei.
„PSD este singurul partid care nu fuge de răspunderea guvernării şi care are soluţii reale pentru români! Vom continua să ne facem datoria faţă de această ţară, oricâte piedici ne vor pune Iohannis şi cei din opoziţia asta cheală!", a conchis Mihai Fifor.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, că va merge în Parlament săptămâna viitoare pentru votul de încredere. Liderul PSD a afirmat că nu a decis dacă votul va fi pentru restructurarea Guvernului sau pentru o simplă remaniere.
Şeful Executivului a mai spus că, în cazul în care se va merge pe varianta restructurării vor rămâne doar 19 ministere plus premierul, cu zece portofolii mai puţine decât actuala structură.
PSD va avea o nouă şedinţă a CEx marţea viitoare, în care Viorica Dăncilă va prezenta lista ce va cuprinde componenţa noului Guvern şi numărul definitiv de ministere, a anunţat primarul Capitalei, Gabriela Firea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News