Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vlad Voiculescu, despre moțiunea de cenzură: „Ați început să o scrieți înainte de a fi ministru”
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, spune, despre moțiunea care a fost citită, luni, în Parlament, împotriva sa, că „a fost scrisă, probabil, înainte ca el să fie ministru” și apoi s-a așteptat momentul potrivit. „V-ați bătut joc de munca mea”, acuză Voiculescu.
gov.ro

Voiculescu spune că i se cere să își asume răspunderea pentru dezastrul de la Institutul Național Matei Balș, deși era de câteva zile ministru în momentul tragediei.

„Mi se cere să îmi asum răspunderea pentru ceea ce s-a întâmplat într-un spital COVID condus aproape 30 de ani de colegul dvs, de colegul celor care au inițiat această moțiune, de domnul doctor Adrian Streinu Cercel, într-un oraș condus în ultimii 12 ani de zile de colegii dvs, domnul Oprescu, doamna Firea. Aceștia sunt oamenii, toți din PSD care au avut tupeul azi să vorbească despre asumare”, spune Voiculescu.

 

Vlad Voiculescu: „Am găsit sistemul de sănătate din România mult mai rău decât l-am lăsat”

 

Ministrul Sănătății le-a spus celor din PSD că probabil au început să scrie moțiunea înainte ca el să fie numit în funcție, apoi s-a așteptat momentul oportun.

„Ați început probabil să scrieți moțiunea la adresa mea înainte de a fi ministru. Ați așteptat să apară o tragedie ca să puneți în seama mea tot dezastrul lăsat în urmă de voi. N-o să meargă. (...) Am găsit sistemul de sănătate din România mult mai rău decât l-am lăsat. V-ați bătut joc de aproape tot ce am lăsat în 2016 și era un început. Repet. V-ați bătut joc de aproape tot ce am făcut în 2016 (...). V-ați bătut joc de munca mea”, a mai spus Voiculescu.

 

Voiculescu acuză că social-democrații au „măcelărit și blocat” măsurile de depolitizare

 

Voiculescu acuză că social-democrații au „măcelărit și blocat” măsurile de depolitizare a managerilor de spitale, combaterea nepotismului și a „feudalizării” spitalelor din prima lună de mandat.

„Din prima lună din 2017 v-ați bătut joc de parte din munca mea. Tot în cele 7 luni cât am fost ministru al Sănătății am introdus lista medicamentelor esențiale a OMS în legislație. Și tot la începutul lui 2017 ați eliminat-o din legislație și ați lăsat zeci de mii de oameni fără medicamente esențiale, medicamente de care aveau nevoie pentru supraviețuire”, acuză Voiculescu.

 

Voiculescu: „V-ați bătut joc de ei”

 

Potrivit acestuia, tot când era ministru a introdus un mecanism de feed-back al pacientului pentru a vedea cum este el tratat în spitalele din România.

„16.349 de oameni au notificat Ministerul Sănătății pe care dumneavoastră l-ați condus că li s-a cerut șpagă în spitale. (...) Au vrut să raporteze că au fost umiliți în spitale și ce ați făcut a fost să îngropați aceste sesizări la Ministerul Sănătății. 16.349 de oameni v-au cerut să le apărați demnitatea, iar voi v-ați bătut joc de ei”, mai spune Voiculescu.

Acesta a mai spus că în 2016, când a plecat de la Ministerul Sănătății, a lăsat un plan de reorganizare a spitalelor, pentru a le aduce la un nivel decent, pe care îl cere legea. Voiculescu spune că nu s-a mai întâmplat nimic cu acest plan după ce el nu a mai fost ministru.

 

[citeste si]

Politică Vezi toate articolele
Crossuri parteneri
DCMedical.ro
20 apr 2021, 14:43
Crossuri parteneri
DCNews.ro
20 apr 2021, 19:46
DCMedical.ro
20 apr 2021, 14:43
DCBusiness.ro
20 apr 2021, 22:02
DefenseRomania.ro
20 apr 2021, 18:40
DCBusiness.ro
20 apr 2021, 22:02
DefenseRomania.ro
20 apr 2021, 18:40
DCNews.ro
20 apr 2021, 19:46
DCMedical.ro
20 apr 2021, 14:43
Spectacola.ro
20 apr 2021, 22:26
Spectacola.ro
20 apr 2021, 22:26