Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii, face precizările în contextul în care medicul Andreea Moldovan a anunţat luni, într-o postare pe Facebook, că va lucra pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la Geneva.
"Dr. Andreea Moldovan va lucra la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la Geneva. Povestea recentă a Andreei este nu doar povestea unei românce profesioniste şi cinstite care are parte de apreciere mai degrabă în străinătate decât în ţara ei. Este o poveste comună a milioane de români. Un detaliu suplimentar cred că merită remarcat: o româncă atacată de tot ce înseamnă presă mafiotă în această ţară a fost demisă de la vârful unei instituţii fără ca măcar o dată să îi fi fost reproşat ceva, fără să fi primit măcar un telefon înainte. Ultima dată când se întâmpla ceva similar - în cazul LCK - măcar ieşea purtătorul de cuvânt să anunţe. Acum a fost un comunicat de presă. La câţiva ani distanţă, 'statul român' a ales să acţioneze la fel", a scris Voiculescu, pe Facebook.
Pe 14 aprilie, Vlad Voiculescu a fost revocat din funcţia de ministru al Sănătăţii de premierul Florin Cîţu. Totodată, şeful Executivului a demis-o pe Andreea Moldovan din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.
Decizia venea după ce, pe 13 aprilie, în Monitorul Oficial fusese publicat un ordin al ministrului sănătăţii care stabilea criteriile utilizate în evaluarea riscului epidemiologic de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în vederea instituirii carantinei zonale.
Într-o declaraţie de presă, premierul Florin Cîţu arăta că a decis să facă o modificare la vârful Ministerului Sănătăţii.
"De un an de zile România trece printr-o perioadă dificilă în lupta cu pandemia. Această luptă a întins la maxim resursele statului, în special în sistemul de sănătate, dar şi în economie. Ca să avem succes în această luptă cu pandemia, întotdeauna am spus că este nevoie de încredere în instituţiile statului, în instituţiile care administrează această perioadă dificilă. În acest context şi pentru a mă asigura că încrederea în instituţiile statului rămâne, am decis astăzi să fac o modificare la vârful Ministerului Sănătăţii", afirma Florin Cîţu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News