Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Viorica Dăncilă: "Eu cred că nu trebuie să folosim o tragedie ca o temă de campanie electorală"
WhatsApp
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, la Ploieşti, că nu trebuie folosită o tragedie ca temă de campanie electorală, făcând referire la afirmaţia preşedintelui Klaus Iohannis, care a cerut demisia şefului DIICOT şi a spus că primul ministru trebuie să se ocupe de probleme curente, nu de turnee electorale.
Sursa foto: captură Antena 3

"Dacă îmi amintesc eu bine, când a fost cazul Caracal, de care domnul preşedinte şi-a amintit după trei luni, dânsul era în vacanţă, eu m-am întors în Bucureşti şi am luat primele măsuri. Deci, eu cred că nu trebuie să folosim o tragedie ca o temă de campanie electorală. Aceste lucruri se pot discuta, s-au luat măsurile, trebuie să se mai ia măsuri, iar dacă dânsul vrea să ia măsuri pe Ministerul Afacerilor Interne, cred că în primul rând să numească un ministru al MAI. Şi ştiţi că în acest sens am trimis chiar o scrisoare către domnul preşedinte", a spus Dăncilă.

Citeşte şi: Codrin Ştefănescu: "Ce am înţeles eu din ceea ce-a citit Klaus. Că PSD-iştii trebuie să MOARĂ în CHINURI"

Primul ministru a adăugat că i "se pare un discurs de campanie electorală" şi nu vrea "să comentez mai mult".

Întrebată dacă este mulţumită de şeful DIICOT, Dăncilă a spus că dacă ea ar fi cerut demisia acestuia, ar fi fost "un scandal foarte mare".

Citeşte şi: Teodorovici, despre scandalul AMANTELOR: "Pentru toți consumatorii de TELENOVELE politice..."

"De fiecare dată am spus că pe Justiţie trebuie o analiză în domeniul Justiţiei. Dacă eu făceam acea afirmaţie pe care a făcut-o domnul preşedinte aseară (luni srara n.r.), să cer demisia cuiva, cred că era un scandal foarte mare acum. Eu cred că nu trebuie să intervenim în Justiţie (...). Este foarte uşor să ieşi public să ceri demisia cuiva", a afirmat Viorica Dăncilă.

Primul ministru a mai spus că a observat că preşedintele face "turnee".

"Eu am văzut că domnul preşedinte face turnee, mai nou face turnee cu avioane private, chiar în interiorul ţării, după câte am văzut eu. Eu nu am făcut turnee, am explicat foarte clar, de fiecare dată când am plecat într-o ţară, am plecat pentru promovarea României, pentru promovarea oportunităţilor economice şi de fiecare dată am semnat un acord de cooperare, am semnat cooperarea între ministere, am impulsionat relaţiile bilaterale", a susţinut Dăncilă. 

Citeşte şi: Viorica Dăncilă, întâmpinată de PROTESTATARI la Ploieşti: "Ghiță e în Serbia, nu la Ploiești"

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel