Într-o intervenție telefonică la Antena 3, în emisiunea în care este invitată șefa PSD, Viorica Dăncilă, Analistul politic Bogdan Chireac a întrebat-o pe aceasta dacă a înțeles ce este „statul paralel“.
„Acum câteva luni de zile ne spuneați că ați fost mult timp plecată din țară și nu știți ce înseamnă 'statul paralel', sau 'statul subteran'. Între timp, aveți idee despre ce înțelegem prin aceste denumiri?“, a fost întrebarea adresată de Bogdan Chireac Vioricăi Dăncilă.
„Da, am spus acest lucru cu multă sinceritate (n.r. că nu știu ce înseamnă statul paralel), dar acum când vad ce se întamplă, cred că există multe lucruri paralele, inclusiv un președinte paralel cu Constituția României“, a răspuns Viorica Dăncilă.
Invitată în emisiunea moderată de Mihai Gădea și Mircea Badea, premierul interimar a declarat că ia chiar în considerare suspendarea președintelui Iohannis, pe motiv că acesta nu a respectat Constituția, refuzând numirea miniștrilor după expirarea interimatelor la mai multe portofolii.
„Pe de o parte normal ar fi să începem demersurile pentru suspndarea președintelui. Pe de altă parte sunt un om căruia îi pasă de această țară. Odată cu suspendarea imi e teamă că adâncim și mai tare țara în haos.
În mod logic ceea ce face președintele Iohannis este de neeacceptat și ar merita suspendarea imediată. Dar suntem stat membru UE și sunt multe state cu ochii pe noi și asta ne-a costa foarte mult. Însă și încălcarea Constituției ne costă mult. Nu este prima dată când președintele încalcă constituția. Cred că se simte deasupra tuturor, omul care își permite orice“, a afirmat Viorica Dăncilă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News