Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Viorica Dăncilă a ajuns la Parlament cu zâmbetul pe buze: „Sunt optimistă!”
WhatsApp
Premierul Viorica Dăncilă a ajuns în urmă cu scurt timp la Parlament și a râs împreună cu jurnaliștii declarându-se optimistă. 
Sursa foto: captură Antena 3

„Vom vedea. Eu sunt pozitivă și optimistă. Sper ca toți să dea dovadă de corectitudine!”, a spus Dăncilă la Parlament.

Preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, susţine că social-democraţii care vor vota joi moţiunea de cenzură împotriva Guvernului se vor compromite politic şi nu vor fi iertaţi dacă vor trăda „partidul care i-a adus în Parlament”.

„Eu cred că acest lucru îi va compromite din punct de vedere politic, dacă fac acest lucru, mai ales având în vedere semnalele primite din teritoriu. Cred că nimeni, nu este vorba de membrii partidului sau de parlamentari, nimeni nu-i va ierta dacă astăzi vor trăda partidul care i-a făcut, i-a adus în Parlamentul României”, a spus Dăncilă, la Palatul Parlamentului, înaintea dezbaterii şi votului pe moţiunea de cenzură, întrebată cu privire la eventuala situaţie în care social-democraţi vor vota împotriva Guvernului.

Ea a reiterat că nu are emoţii şi că are încredere că moţiunea nu va trece de votul parlamentarilor.

„Înlocuim actualul Guvern cu ce? Nu au program de guvernare, nu ştim cine vine la guvernare şi cred că acest lucru spune multe”, a afirmat preşedintele PSD.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va fi dezbătută şi votată astăzi în Parlament.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel