Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
VIDEO. Medic ATACAT în spital. A fost trântit cu capul de masă. Imagini REVOLTĂTOARE
WhatsApp
Imagini şocante la un spital din Galaţi, unde un medic ginecolog a fost pus la pământ de un tănăr, chiar sub ochii pacienţilor îngroziţi.
Captura medic batut Facebook

Incidentul a avut loc în dimineaţa zilei de 20 februarie 2019. Totul ar fi început după ce agresorul i-ar fi cerut medicului să o consulte pe iubita sa, deşi nu avea programare. În imagini se vee cum acesta îl trânteşte pe cadrul medicaul cu capul de mobilierul din clinică, iar două asistente se grăbesc să îl ridice de jos.

Medicul agresat a postat pe contul său de socilizare videoclipul cu agresiunile la care a fost supus. Acesta a depus deja plângere împotriva agresorului

Medicul Costache Botezatu a opvestit întreaga scenă:

”Miercuri, 20.02.2019, ora 9.39. Am cugetat mult dacă să postez înregistrarea agresiunii. Am ajuns la concluzia că, pe lângă acţiunea penală, este necesară şi o conştientizare a unor asemenea situaţii de către toţi colegii - nu numai din relatări verbale ci şi video. PS - nu mă victimizez, am postat doar pentru ceilalţi colegi, pentru a realiza la ce se pot aştepta. Am înaintat plângerea la parchet. Aştept procedurile. Apropos - în Moldova (pe care mulţi o desconsiderăm) pentru aşa ceva respectivul individ ar face 15 ani puşcărie. La noi - între 6 luni şi 3 ani (dacă nu vor fi şase luni cu suspendare). Ca să fie clare anumite aspecte şi să nu apară întrebări: unitatea la care lucrez a chemat imediat paza şi poliţia, a făcut toate demersurile legale necesare în asemenea situaţii. Eu am depus plângere penală. Vom vedea cum se va rezolva. Postarea a fost doar un strigăt (sper că nu în van) asupra comportamentului multor pacienţi , ajungându-se şi la aceste agresiuni fizice. Nu este teamă, ci revoltă!” a scris medicul ope contul său de Facebook.

Urmăriţi imaginile video cu momentul atacului:

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel