Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Victor Ponta se gândește la o posibilă COLABORARE cu PSD. Cu o singură condiție
WhatsApp
Preşedintele PRO România, fostul premier Victor Ponta, afirmă că singura colaborare posibilă a partidului pe care-l reprezintă ar fi cu PSD, dar numai dacă social-democraţii ar "scăpa" de Dragnea, Dăncilă, Vâlcov, Codrin Ştefănescu şi "toată gaşca", în rest formaţiunea sa nu e interesată de alianţe politice sau electorale.

Prezent într-o conferinţă de presă organizată de PRO România Arad, Ponta a fost întrebat despre cum s-ar raporta partidul la o eventuală alianţă a partidelor din Opoziţie, el afirmând că singura colaborare "naturală" pe care o vede ar fi cu PSD, dar fără echipa actuală de conducere.

"Dacă reuşeşte PSD să scape de Dragnea, Dăncilă, Darius Vâlcov, Codrin Ştefănescu şi toată gaşca, sincer, da, eu cred că natural cu PSD putem să colaborăm, dar nu mai am speranţe. Dacă credeam că se poate schimba ceva din interior, rămâneam în PSD. N-am nicio speranţă", a spus Ponta.

Victor Ponta nu vrea să se mai întoarcă în PSD


El a adăugat că nu se va mai întoarce niciodată în PSD, iar PRO România e proiectul său "de maturitate".

Ponta a spus că PRO România nu va face alianţe politice sau electorale, dar ar putea susţine anumite cauze politice alături de formaţiuni din Opoziţie.

"PRO România, ca mişcare politică de centru-stânga pro-europeană, mai modernă, cu oameni mai profesionişti, va obliga PSD să se schimbe, să renunţe la teleormanizare sau să dispară. USR va obliga PNL să iasă din amorţire, să se schimbe sau să dispară. În acest moment, PSD şi PNL arată ca nişte dinozauri politici, două partide care nu sunt în stare să se schimbe, să vină cu ceva nou", a adăugat Ponta.

Alegerile din 26 mai, o miză importantă pentru PRO România


Fostul premier a mai spus că "adevărata miză a alegerilor din 26 mai, şi o singură miză" va fi "cât de mult reuşeşte să ia PRO România în raport de PSD".

"Pentru că ceilalţi, PNL, USR, sigur vor lua voturile lor, mandatele lor, dar nu pot să schimbe nimic deocamdată, pot să schimbe în decembrie 2020, dacă vor câştiga alegerile. Noi putem să schimbăm pe 27 mai, dacă avem un rezultat bun vom mai convinge şi alţi deputaţi să vină alături de noi să-l schimbăm pe domnul Dragnea de la Cameră, vom convinge şi alţi parlamentari să vină alături de noi să schimbăm Guvernul Dăncilă, să avem un guvern mai bun. N-o să vedeţi un deputat PSD sau ALDE trecând la PNL sau USR, noi putem să îi convingem", a spus liderul PRO România.

El s-a referit şi la electoratul din Vestul ţării, spunând că înţelege că oamenii au idei mai liberale.

"La Arad, nu am fost niciodată foarte popular, poate când veneam la raliuri eram ceva mai popular. Înţeleg, cunosc şi susţin ideea mult mai întreprinzătoare, mai liberală a oamenilor din Vestul ţării. Sper ca această idee să se ducă cât mai mult spre toate zonele ţării, acum, din păcate, ne cam teleormanizăm şi eu mă opun teleormanizării României şi avem puterea să facem acest lucru", a mai afirmat Victor Ponta.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel