Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Victor Ponta nu se opune alegerilor anticipate: "Dar nici nu o să îi ajutăm pe liberali"
WhatsApp
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat luni că formaţiunea sa nu se opune organizării de alegeri anticipate, însă nu susţine acest demers şi nu îi va ajuta pe liberali.
Sursa foto: captură Antena 3

"Dacă vor să facă alegeri anticipate, în niciun caz nu se va opune Pro România, dar nici nu o să-i ajutăm noi, cum nu i-am ajutat nici să se instaleze în funcţie. Să facă moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern, a mai făcut şi PSD-ul cu Dragnea, poate să facă şi PNL-ul cu Orban acelaşi lucru, sau să găsească o altă metodă, pe care eu nu o văd în acest moment", a afirmat Ponta după şedinţa Biroului Executiv.

Preşedintele Pro România a amintit că alegerile anticipate pot fi organizate prin demisia Guvernului Orban.

"Nu am cum să susţin eu alegeri anticipate, se pot face într-un singur fel: domnul Orban îşi dă demisia şi vine cu doi fake prim-miniştri şi nu îi votăm. Dacă nu l-am votat pe Orban în noiembrie, credeţi că o să votez pe Raluca Turcan sau pe Rareş Bogdan în februarie? Nici vorbă. Noi nu votăm un nou Guvern, nu ţine de noi chestia asta, trebuie să-şi dea demisia Orban", a mai afirmat Ponta.

 

Victor Ponta: "În niciun caz nu se va opune Pro România"

 

În opinia lui Victor Ponta, liberalii îşi doresc anticipate pentru că bugetul de stat pe care şi l-au asumat este unul nerealist, "este un buget-punte până la alegeri".

"Eu cred că PNL-ul îşi doreşte alegeri anticipate pentru că acest buget nu este unul realist, este un buget punte, punte până la alegeri. Bani nu au, ce au pus ei acolo sunt poveşti că încasează 350 de miliarde, a pus şi Teodorovici că încasează 320 de miliarde şi a încasat 290. Deci, banii nu le ajung. Nu cred că vor să aplice legea cu pensiile de la 1 septembrie, nu cred că au soluţii pentru celelalte probleme şi atunci să bată fierul cât e cald. Şi mai cred că au un calcul politic evident, din punctul meu de vedere. Azi când vorbim, în Parlament, în dreapta noastră, a grupului Pro România, este grupul USR, unde sunt toţi până la urmă coerenţi în ceea ce fac. Ei (PNL - n.r.) se bazează ca, după alegeri, acest grup să se împartă în două, între cei ai lui Cioloş, care vor primi ordin pe unitate şi vor trece de partea PNL, şi cei ai USR, care pot să rămână în opoziţie cu noi", a adăugat Ponta.

Liderul Pro România a apreciat că preşedintele Klaus Iohannis nu va desemna premier pe altcineva decât de la PNL, menţionând că partidul său nu este interesat de tot felul de şmecherii politice şi nu face parte din aceste scenarii.

"Domnul Iohannis nu va desemna prim-ministru pe altcineva decât de la PNL. Sunt tot felul de şmecherii politice, nu mă interesează, nu fac parte din aceste scenarii, mă interesează un singur lucru: dacă PNL-ul a vrut să guverneze, să guverneze. Acum să guverneze bine, iar noi, cei de la Pro România, ne facem datoria şi avem experienţă să-i criticăm când greşesc, că greşesc din ce în ce mai rău. Spre exemplu, acum au expirat acele mandate (ale inspectorilor şcolari - n.r.), PNL-ul îi pune pe membrii PNL inspectori şcolari, asta era marea schimbare? E o mare greşeală", a susţinut Ponta. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel