Decizia de achitare a lui Vasile Blaga poate fi contestată de procurori cu apel.
„În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedură penală achită pe inculpatul Blaga Vasile (…) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență în forma de participație a complicității, prevăzută de art. 48 din Codul penal rap. la art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000”, a decis, luni, ICCJ.
În 30 octombrie 2017, magistrații de la Tribunalul București au emis aceeași sentință în cazul lui Blaga, scrie Aleph News. Ulterior, în iulie 2020, Curtea de Apel a stabilit că întregul proces trebuie rejudecat.
Vasile Blaga, fost senator în Parlamentul României, a fost trimis în judecată pe 28 noiembrie 2016 de procurorii DNA din Ploiești în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, cauza fiind trimisă instanței supreme. Mandatul de senator al lui Vasile Blaga s-a încheiat în luna decembrie 2016, iar dosarul nu a mai fost de competența ÎCCJ, fiind trimis Tribunalului București.
„În perioada 2011-2012, în calitate de secretar general a unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul inculpatului Ştefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale. Suma totală de 700.000 euro a fost primită prin intermediului inculpatului Ştefan Gheorghe, vicepreşedintele respectivei formaţiuni politice (500.000 euro) şi printr-un alt intermediar (200.000 euro)”, susțin procurorii DNA, citează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News