“Sunt scenarii de lucru, sunt în funcţie de dominanţa unei tulpini virale sau a alteia, în funcţie de implementarea altor măsuri care pot să limiteze circulaţia numărului de cazuri. De asemenea, în funcţie de gradul în care populaţia respectă şi este aderentă la aceste măsuri, de rata de vaccinare. Însă scenariile pesimiste, practic, arată o posibilă creştere a numărului de cazuri în luna septembrie, unde vom avea o creştere mai accentuată, chiar cu creşteri de peste 1.500 - 1.600 de cazuri înregistrate zilnic în a doua parte a lunii septembrie”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.
În opinia sa, ”în momentul de faţă”, vaccinarea anti-COVID nu trebuie să fie obligatorie, deoarece societatea românească nu este pregătită pentru acest tip de abordare.
“Trebuie să analizăm lucrurile în felul următor: obiectivul nostru nu este să creştem prin orice mijloc numărul persoanelor care se vaccinează. Este important la baza deciziei să rămână, până la urmă, dorinţa persoanei care se vaccinează, în baza informaţiilor pe care le are. Ţine foarte mult de percepţia societăţii asupra unei măsuri de acest gen. Nu cred că suntem pregătiţi ca societate să înţelegem acest tip de abordare, însă în momentul de faţă consider că vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie şi asta este părerea mea personală. Cred că, în schimb, trebuie să fim într-un fel sau altul responsabilizaţi pentru deciziile noastre. (...) Însă, în momentul de faţă, nu consider că vaccinarea obligatorie este o soluţie”, a afirmat preşedintele CNCAV, întrebat dacă nu crede că este o soluţie bună obligativitatea vaccinării anti-COVID.
El a subliniat că vaccinurile disponibile în prezent îşi menţin eficienţa faţă de prevenirea cazurilor severe, faţă de prevenirea internărilor şi reduce semnificativ riscul de deces.
“Putem spune că din cele 53 de teste de secvenţiere efectuate în săptămâna 31, adică în perioada 2 august - 8 august, 51 au fost pozitive pentru varianta Delta, ceea ce înseamnă o pondere de pozitivare de circa 96%, în condiţiile în care săptămâna precedentă vorbeam de 89%”, a mai spus Gheorghiţă.
În aceste condiţii, pe toată perioada analizată, ponderea cumulată a variantei Delta din totalul variantelor de îngrijorare a crescut la 15,3% la acest moment.
“De asemenea, în ciuda faptului că o persoană este vaccinată cu schemă completă şi este testată pozitiv, datele publicate recent în Singapore ne arată că durata evoluţiei bolii la persoanele vaccinate complet, infectate cu variantă Delta, este mai scurtă, simptomatologia este mai uşoară, probabilitatea de a dezvolta pneumonie cu necesitate de oxigen este mai mică, analizele de sânge sunt mult mai bune şi ştim că s-a tot discutat despre încărcătura virală a persoanelor vaccinate, care este similară cu a persoanelor nevaccinate în cazul infecţiei cu varianta virală Delta”, a afirmat coordonatorul CNCAV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News