Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vaccinul Pfizer va fi aprobat de UE pe 23 decembrie 
WhatsApp
 Uniunea Europeană ar putea da aprobarea finală pentru vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat de Pfizer şi BioNTech în data de 23 decembrie, la doar două zile după ce reglementatorul european ar da undă verde serului, a declarat Margaritis Schinas, vicepreşedinte al Comisiei Europene, citat de Reuters.

Conform regulilor UE, Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) trebuie să analizeze şi să dea o recomandare pentru orice medicamente sau vaccinuri noi, însă decizia finală de a le permite intrarea în piaţa europeană trebuie luată de braţul executiv al Uniunii Europene, după consultarea cu guvernele statelor membre.

EMA a anunţat, marţi, că ar putea da recomandarea pentru vaccinul Pfizer-BioNTech în data de 21 decembrie, cu o săptămână mai devreme decât era programat iniţial.

„Dacă acesta va fi cazul, Comisia Europeană este pregătită să furnizeze autorizaţia oficială pentru a-l plasa în piaţă prin proceduri rapide, de urgenţă. O putem face în două zile”, a declarat Margaritis Schinas, vicepreşedinte al Comisiei Europene, în faţa parlamentului european.

Marea Britanie şi Statele Unite se numără printre ţările care au autorizat deja vaccinul Pfizer-BioNTech.

Aprobarea obișnuită pentru vaccinuri dura în medie șapte luni

 

În mod obişnuit, EMA îşi rezervă cel puţin şapte luni înainte de a da o recomandare asupra vaccinurilor, în timp ce Comisia Europeană îşi poate lua chiar şi două luni pentru analiză, după recomandarea pozitivă a EMA.

În cazul de faţă, dacă EMA dă o recomandare pozitivă luni, întreaga perioadă de analiză se va rezuma la 20 de zile, în contextul în care autoritatea de reglementare europeană a primit datele de la testele clinice Pfizer în data de 1 decembrie.

Totuşi, autorizarea de urgenţă ar fi condiţionată, ceea ce înseamnă că vaccinul ar continua să fie monitorizat cu o atenţie sporită pentru indicatori de eficienţă şi potenţale efecte secundare.

Datele disponibile până la acest moment arată că vaccinul este extrem de eficient pe termen scurt şi are efecte secundare limitate sau izolate, însă nu există încă date pe termen lung, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel